25.2 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăSocialAdministrațieGura Humorului va avea autostradă cu o singură bandă pe sens/ Cum...

Gura Humorului va avea autostradă cu o singură bandă pe sens/ Cum s-a ajuns aici

Ocolitoarea pentru Gura Humorului a mai primit un aviz, informează președintele CJ Suceava, dar mai e mult până departe. Autostrada cu o bandă pe sens care leagă Moldova de Transilvania, așteptată de cel puțin zece ani, începe să devină, din mit, realitate.

Mult-așteptata (de zece ani!) variantă ocolitoare pentru orașul Gura Humorului, care va mai prelua din traficul de calvar de pe DN17, a mai făcut un pas înainte, odată cu primirea a încă unui aviz – o aprobare tehnică – de la o comisie a Ministerului Transporturilor.

Anunțul este făcut pe Facebook de Gheorghe Șoldan, președintele CJ Suceava, care mai spune că aceasta este a doua aprobare într-o săptămână, după ce obținuse avizele și de la CNAIR (Compania Națională de Adminsitrare a Infrastructurii Rutiere).

Proiectul drumului a fost regândit pentru o variantă mai puțin costisitoare

Autostrada, foarte importantă pentru că face legătura dintre Moldova și Transilvania și se duce, de asemenea, până la granița cu Republica Moldova și Ucraina, era blocată din cauza costurilor inițiale uriașe – estimate la 540 de milioane de euro în 2023.

De aceea, proiectul a fost redesenat în două etape, cu un drum half-profile (o bandă pe sens, fără separare mediană), ceea ce a redus coturile la 160 de milioane de euro, inclusiv TVA.

”Astăzi am obținut reavizarea proiectului în Comisia Tehnico-Economică (CTE) de la Ministerul Transporturilor, la doar o săptămână după avizul CTE de la CNAIR. Bifăm astfel încă o etapă importantă în procesul de reavizare a acestui proiect, după reducerea costurilor cu aproape 20 de milioane de euro, astfel încât investiția să poată fi în sfârșit finanțată.Urmează Comisia Interministerială, apoi reaprobarea indicatorilor tehnico-economici în ședință de Guvern, ultimul pas înainte de a lansa licitația și de a începe lucrările chiar din prima jumătate a anului viitor”, scrie Gheorghe Șoldan pe Facebook.

„Ne-am pierdut răbdarea cu toții”

„Am venit cu singura soluție care poate fi finanțată și construită: realizarea variantei în două etape, în half-profile (profil redus).

Așa am redus costurile de la 540 de milioane de euro (devizul din 2023) la aproximativ 160 de milioane de euro, inclusiv TVA.

Important este să deblocăm acest proiect, pentru că ne-am pierdut răbdarea cu toții.

De peste un deceniu se vorbește despre această variantă ocolitoare și e firesc să nu mai creadă nimeni până nu vede utilajele pe teren.

Bucovina merită un drum care să nu mai fie un calvar în sezonul turistic și în zilele de trafic intens, blocând inclusiv turismul și dezvoltarea economică a zonei”, a scris pe rețeaua sa de socializare Gheorghe Șoldan.

Rămâne, deci, aprobarea din Comisia Interministerială, reaprobarea indicatorilor tehnico-economici în ședință de govern, lansarea licitației și începerea lucrărilor, în acest proiect finanțat 60% cu fonduri europene, 20% CJ Suceava și 20% – Guvernul României.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Consiliul Europei acuză Suedia de discriminare în accesul la servicii medicale pentru migranții romi

Experții europeni subliniază că accesul la îngrijiri medicale este o condiție fundamentală pentru demnitatea umanăSuedia a încălcat mai multe prevederi ale Cartei Sociale Europene...

FMI: dolarul rămâne pivotul economiei globale, în ciuda reconfigurărilor comerciale și a presiunilor geopolitice

Băncile centrale nu au intensificat achizițiile de aur într-o manieră care să indice o reconfigurare majoră a rezervelor internaționaleEconomia globală continuă să graviteze în...

Nicușor Dan, la masa liderilor baltici și polonezi: securitatea Flancului Estic, în centrul discuțiilor regionale

Liderii vor discuta despre necesitatea unor politici europene care să susțină competitivitatea economică, dezvoltarea și siguranța statelor membrePreședintele României, Nicușor Dan, va participa sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă