16.9 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăPoliticăPUSL denunță abuzuri în educație și cheltuirea netransparentă a milioane de euro...

PUSL denunță abuzuri în educație și cheltuirea netransparentă a milioane de euro din bugetul public

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) trage un nou semnal de alarmă privind abuzurile și politizarea din sistemul de educație, dar și asupra modului în care sunt cheltuite fonduri publice în domeniul cercetării. Într-o conferință de presă organizată miercuri, reprezentanții formațiunii au acuzat lipsa de transparență în utilizarea banilor publici și ingerințele politice care afectează autonomia universitară.

Lavinia Șandru, purtătorul de cuvânt al PUSL, a declarat că formațiunea „va continua lupta împotriva abuzurilor și a corupției instituționale”, arătând că România „a devenit o țară în care abuzurile sunt tolerate, iar cei care le denunță sunt marginalizați”.

CITEȘTE ȘI – Numirile de la Romarm, sub lupa procurorilor. Ministrul Economiei acuză nereguli grave și sesizează Parchetul, DNA și AMEPIP

Abuzuri în universități: profesori invalidați politic

Ramona Lile, fost rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, a vorbit despre experiența sa directă, acuzând presiuni politice și decizii abuzive la vârful Ministerului Educației.

Am fost invalidată în funcția de rector, deși alegerile au fost confirmate ca legale de observatorii ministerului. Singura mea ‘greșeală’ a fost că nu am avut sprijin politic. Este inadmisibil ca, după 12 ani de muncă în slujba educației, să fiu înlăturată printr-o decizie arbitrară, a afirmat Lile.

Într-o situație similară, Lucian Georgescu, fost rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a reclamat nereguli grave în procesul de validare a alegerilor universitare.

Ministerul Educației a invalidat rezultatele fără temei legal. S-a invocat o prevedere veche din Carta universității privind gradul didactic al candidaților, de parcă legea s-ar fi schimbat peste noapte. Este un exemplu clar de abuz administrativ, a spus acesta.

Georgescu a mers mai departe, acuzând lipsa totală de transparență în gestionarea fondurilor Agenției Spațiale Române (ROSA). Potrivit fostului rector, România plătește între 10 și 12 milioane de euro anual pentru proiecte derulate în parteneriat cu Agenția Spațială Europeană, fără ca aceste sume să fie acoperite de hotărâri de guvern sau audituri publice.

Există documente semnate fără împuternicire legală și proiecte despre care nu se știe nimic. România a plătit chiar și pentru sateliți care nu mai există sau care nu au fost niciodată funcționali. Este o risipă uriașă de bani publici, fără nicio explicație, a declarat Georgescu.

Partidul Umanist Social Liberal cere declanșarea unor anchete oficiale privind abuzurile semnalate în sistemul de învățământ și în activitatea Agenției Spațiale Române, precum și o reformă profundă a universităților, care să le elibereze de influența politică.

Educația trebuie condusă de competență, nu de interese. România are nevoie de transparență și de responsabilitate în cheltuirea banilor publici, a subliniat Lavinia Șandru.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Războiul din Iran a costat SUA 37,5 miliarde de dolari. Trump cere alte 67 de miliarde

Războiul din Iran a costat până acum Statele Unite aproximativ 37,5 miliarde de dolari, potrivit unei estimări prezentate de secretarul american al Apărării, Pete...

Cum alegi accesoriile potrivite în funcție de tipul de portbagaj: ghid pentru șoferi

Portbagajul îți influențează direct confortul și siguranța la drum. Dacă îl organizezi corect, câștigi timp, eviți deteriorarea tapițeriei și reduci riscul ca bagajele să...

Cum identifici primele semne ale unei hidroizolații compromise

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...
Ultima oră
Pe aceeași temă