22.8 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăEconomieBănci & AsigurăriBNR păstrează dobânda cheie la 6,5%: semnal de prudență într-o economie aflată...

BNR păstrează dobânda cheie la 6,5%: semnal de prudență într-o economie aflată sub presiune inflaționistă

BNR insistă asupra rolului crucial al fondurilor europene în stimularea potențialului de creștere pe termen lung și în amortizarea șocurilor externe

Banca Națională a României (BNR) a ales, în ședința Consiliului de Administrație de miercuri, să mențină neschimbată rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an, confirmând o abordare de prudență într-un context economic marcat de inflație ridicată și incertitudini internaționale. Totodată, au rămas nemodificate ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și valută ale instituțiilor de credit.

În decizia publicată, BNR precizează că rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) rămâne la 7,5% pe an, iar cea pentru facilitatea de depozit este păstrată la 5,5% pe an. Măsura are ca scop principal menținerea stabilității prețurilor și ancorarea anticipațiilor inflaționiste, într-un moment în care presiunile asupra costurilor de trai continuă să apese asupra economiei.

Banca centrală subliniază că strategia actuală urmărește „asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-un mod care să sprijine o creștere economică sustenabilă”. Oficialii instituției atrag atenția asupra faptului că un echilibru între politicile fiscale și cele monetare, dublat de o implementare consecventă a reformelor structurale, reprezintă cheia pentru consolidarea economiei românești.

În comunicatul emis după ședință, BNR insistă asupra rolului crucial al fondurilor europene în stimularea potențialului de creștere pe termen lung și în amortizarea șocurilor externe. „Un mix coerent de politici macroeconomice și utilizarea eficientă a resurselor europene sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea rezilienței economiei românești”, se arată în text.

De asemenea, Consiliul de Administrație afirmă că banca centrală monitorizează cu atenție evoluțiile de pe plan intern și internațional și este pregătită să intervină, dacă situația o impune, prin instrumentele de politică monetară de care dispune. Obiectivul declarat rămâne menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, dar și protejarea stabilității sistemului financiar.

Decizia de a păstra dobânda cheie la 6,5% vine în contextul în care inflația anuală se menține aproape de 10%, iar BNR anticipează că aceasta va scădea gradual, abia începând cu 2026, pe fondul temperării creșterilor de prețuri și al unei eventuale discipline fiscale.

Următoarea ședință de politică monetară a Consiliului de Administrație al BNR este programată pentru 19 ianuarie 2026, dată la care banca centrală va reevalua parametrii principali ai politicii sale, în funcție de evoluțiile macroeconomice și de dinamica inflației.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Promisiune uriașă înainte de alegeri! Rivalul lui Florentino visează la Haaland și Rodri

Enrique Riquelme a lansat promisiuni spectaculoase în campania pentru președinția lui Real Madrid și promite transferuri de răsunet dacă va câștiga alegerile.Alegerile pentru conducerea...

Atac masiv cu drone asupra orașului Sankt Petersburg. Ucraina lovește locul natal al lui Putin

Ucraina a lansat miercuri un atac de amploare asupra orașului Sankt Petersburg, în ceea ce este considerat cel mai mare raid cu drone desfășurat...

Dronele devin prioritatea ajutorului militar pentru Ucraina. Peste 1,5 miliarde de euro alocate în doar patru luni

Statele europene își concentrează tot mai mult sprijinul militar acordat Ucrainei asupra producției și achiziției de drone, arme care au devenit esențiale pe frontul...
Ultima oră
Pe aceeași temă