România continuă să importe mai mult decât exportă, iar balanța comercială arată tot mai dezechilibrat
În primele nouă luni ale anului, deficitul comercial a urcat la aproape 24,5 miliarde de euro, în creștere cu peste un miliard de euro față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
În intervalul ianuarie–septembrie 2025, exporturile (calculate în sistem FOB) au însumat 72,2 miliarde de euro, iar importurile (CIF) au ajuns la 96,7 miliarde de euro. Ambele categorii au înregistrat o creștere de 4,2%, însă decalajul dintre ele s-a accentuat.
Cele mai importante schimburi s-au realizat în domeniul mașinilor și echipamentelor de transport, care au reprezentat aproape jumătate din totalul exporturilor (46,4%) și peste o treime din importuri (36,4%). Alte produse manufacturate au contribuit cu 27% la export și 28,3% la import.
Majoritatea comerțului României se desfășoară în continuare în spațiul comunitar: 71,5% dintre exporturi și 72,1% dintre importuri au fost realizate în cadrul Uniunii Europene. Schimburile comerciale cu țări din afara UE au avut ponderi de 28,5% la export și 27,9% la import.
Doar în luna septembrie, exporturile au depășit 8,9 miliarde de euro, iar importurile s-au ridicat la 11,4 miliarde, rezultând un deficit lunar de 2,5 miliarde de euro.
În termeni practici, prețul FOB include valoarea mărfii la frontiera țării exportatoare și costurile până la îmbarcare, în timp ce prețul CIF adaugă transportul și asigurarea până la frontiera țării importatoare – diferență care explică, în parte, amploarea decalajului dintre cele două valori.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
