34.6 C
București
miercuri, 1 iulie 2026
AcasăSocialBrașovul renunță la artificii de Revelion: spectacolul de lasere va lumina Piața...

Brașovul renunță la artificii de Revelion: spectacolul de lasere va lumina Piața Sfatului

Începând cu acest an, Primăria Brașov nu va mai organiza focuri de artificii în Piața Sfatului la trecerea dintre ani.

În locul acestora, brașovenii vor avea parte de un spectacol de lasere, o alternativă considerată mai prietenoasă cu mediul și cu animalele.

Decizia aparține primarului George Scripcaru, care a anunțat că măsura are ca scop protejarea animalelor de companie, puternic afectate de zgomotul produs de artificii.

„Pentru a-i proteja pe prietenii noștri necuvântători”

„Toţi iubim animalele de companie, fie că avem un căţel, o pisică sau un canar acasă, fie că doar le vedem la prieteni sau la rude. Din păcate, fiecare sfârşit de an este pentru aceste animale un adevărat coşmar, în special în noaptea de revelion, când zeci şi sute de artificii explodează în tot oraşul. Noi, cei care avem un animal acasă, ştim că trebuie să ne luăm toate măsurile ca acestea, din cauza fricii, să nu fugă şi să se piardă. Auzim tot mai des cum dimineaţa noului an este doar o căutare pentru recuperarea câinelui sau pisicii pierdute din cauza artificiilor. Pentru a-i proteja pe prietenii noştri necuvântători am luat decizia ca, din acest an, primăria să nu mai organizeze focul de artificii din Piaţa Sfatului”, a declarat primarul George Scripcaru, exprimându-și speranța că și brașovenii vor renunța la petardele și artificiile de acasă.

Artificiile – un pericol pentru animale

Potrivit informării transmise de Primăria Brașov, studiile arată că artificiile provoacă stres sever, panică, pierderea auzului și chiar moartea animalelor, fie ele domestice sau sălbatice.

Totodată, administrația locală subliniază că jocurile de lumini laser oferă un spectacol la fel de spectaculos, fără efectele negative asupra mediului și asupra sănătății animalelor.

Municipiul Brașov se alătură astfel altor orașe mari din România, precum Cluj-Napoca și Iași, care au renunțat la focurile de artificii de Anul Nou în ultimii ani.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Apartamentele noi din București s-au scumpit cu 21% într-un an. Capitala conduce topul creșterilor de preț

Prețurile apartamentelor noi din București au înregistrat cea mai mare creștere din țară în ultimul an, cu un avans de 21%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro....

Eurobarometru: Românii privesc cu optimism viitorul, dar sunt printre cei mai nemulțumiți de nivelul de trai

Cel mai recent sondaj Eurobarometru al Parlamentului European arată că românii se numără printre cei mai optimiști cetățeni ai Uniunii Europene în privința viitorului,...

Evaluarea Națională 2026: scădere ușoară la nivel național și diferențe mari între județe

În cinci județe, Călărași, Caraș-Severin, Teleorman, Mehedinți și Vaslui, mai puțin de 70% dintre elevi au obținut medii de promovareRezultatele Evaluării Naționale 2026 arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă