Sportiva română a terminat pe locul 4 la sol la Campionatele Mondiale de la Jakarta, la egalitate de puncte cu ocupanta bronzului.
Sabrina Voinea a trăit o nouă dezamăgire uriașă la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Jakarta. Sportiva de 18 ani, considerată una dintre cele mai promițătoare gimnaste din lume, a ratat din nou o medalie la sol, deși a fost printre favoritele clare la aur. A terminat pe locul 4, la egalitate de puncte cu britanica Abigail Martin, însă a pierdut bronzul din cauza notei mai mici la execuție.
Pentru România, care nu a mai avut o medaliată la un Campionat Mondial din 2015, Sabrina părea soluția ideală pentru a rupe seceta de un deceniu. După o calificare excelentă — a treia la bârnă și prima la sol —, tânăra gimnastă visa la primul podium mondial al carierei. În finală însă, presiunea și ghinionul i-au răpit din nou șansa.
La bârnă, o ezitare i-a fost fatală, iar o cădere de pe aparat a trimis-o pe locul 7. Speranțele s-au mutat apoi la sol, unde mulți specialiști o considerau favorita principală. Dar, la finalul unui exercițiu spectaculos, notat cu 13.466, Sabrina s-a văzut din nou în afara podiumului – același punctaj ca britanica Martin, dar cu o execuție inferioară (7.566 față de 7.666).
„Pare șocată. E la egalitate cu Martin, dar pierde la execuție” – analiza experților de la Gimnastics Now
Publicația Gimnastics Now a remarcat momentul emoționant trăit de româncă imediat după afișarea notelor:
„Sabrina Maneca-Voinea (ROU), cea mai bună în calificări… Whip to double layout to front tuck, doar o mică săritură, excelent! Două răsturnări complete pe spate, combinate cu două șuruburi totale, coboară adânc în genunchi și își balansează puțin brațele la aterizare. Dublă întoarcere cu răsucire completă, practic blocată în covor. Dublă întoarcere. 13.466 – pare șocată. E la egalitate cu Martin, dar pierde în urma departajării făcute la nota de execuție.”
Aceasta este a treia oară în cariera sa când Sabrina Voinea ratează la limită podiumul în finalele majore. La Jocurile Olimpice de la Paris, a terminat tot pe 4 la sol, la egalitate de puncte cu Ana Bărbosu, dar a pierdut medalia de bronz tot din cauza departajării la execuție. Iar în 2023, la Mondialele de la Antwerp, a avut aceeași soartă, fiind devansată cu două zecimi de brazilianca Flavia Saraiva.
Prima gimnastă din istorie cu trei locuri 4 la marile competiții
Prin rezultatul de la Jakarta, Sabrina Voinea a intrat într-o statistică nefericită: este prima gimnastă din istorie care a încheiat de trei ori pe locul 4 la Campionate Mondiale sau Jocuri Olimpice fără să obțină nicio medalie între timp.
Experții cred însă că talentul și determinarea ei pot transforma această serie de ghinioane într-un impuls pentru viitor. Sabrina are doar 18 ani și se află încă la începutul carierei sale internaționale. Următoarea șansă importantă va veni la Campionatele Mondiale din 2026, care vor avea loc la Rotterdam, unde se va relua și concursul pe echipe, absent anul acesta din calendar.
Deocamdată, tânăra sportivă rămâne simbolul unei generații care încă mai speră să readucă România în elita gimnasticii mondiale.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!