23.6 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăPremierul Ilie Bolojan, după prelungirea plafonării la alimente: „Deciziile nu trebuie luate...

Premierul Ilie Bolojan, după prelungirea plafonării la alimente: „Deciziile nu trebuie luate pe baze populiste”

Guvernul a decis menținerea plafonării prețurilor la alimentele de bază pentru încă șase luni, până în martie 2026. Premierul Ilie Bolojan a explicat că măsura a fost adoptată în urma unor analize și nu ca rezultat al unor calcule politice.

Ilie Bolojan a anunțat miercuri că Executivul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază.

Premierul a subliniat că decizia nu are un caracter populist, ci se bazează pe evaluări economice.

„Consider că intervenţiile în piaţă nu sunt soluţia pentru o scădere reală a preţurilor”, a precizat acesta.

Susținerea producției interne, prioritară

Premierul a atras atenția că o parte semnificativă din produsele alimentare sunt importate și a subliniat necesitatea unor politici pentru sprijinirea producției românești.

„Gândiţi-vă că, de exemplu, carnea de porc este importantă într-o pondere mare. Alimentele pentru animale sunt importate aproape în totalitate, hrana pentru animale şi aşa mai departe. O a doua componentă pe care am discutat-o cu marile reţele de magazine este susţinerea exporturilor româneşti, aşa cum din România vin importuri prin marile reţele de magazine”, a declarat Bolojan.

Deschidere pentru investiții străine

Șeful Guvernului a transmis că România trebuie să atragă mai multe investiții în sectorul agroalimentar.

„Trebuie să susţinem în continuare investiţiile străine în acest domeniu şi nu numai în zona de procesare, în aşa fel încât mari companii care au branduri pe piaţa românească, dar nu au fabrici în România, dacă sunt în celelalte ţări europene, trebuie invitate. Şi asta voi face în perioada următoare: să fie prezenţi pe piaţa românească, pentru că asta înseamnă producţie în România, înseamnă locuri de muncă şi înseamnă câştiguri suplimentare pentru români”, a mai afirmat Bolojan.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

NATO accelerează înarmarea: cinci state vor depăși încă din 2026 noua țintă de cheltuieli pentru apărare

Datele NATO arată că Statele Unite vor aloca în acest an 3,17% din PIB pentru apărare, în timp ce Germania va ajunge la 2,69%,...

Uniunea Europeană rămâne principalul partener comercial al regiunii transnistrene

Cele mai importante piețe de desfacere pentru agenții economici din regiune au fost România, Italia și Slovacia, în timp ce, la capitolul importuri, cele...

NATO încetează să mai vorbească despre viitor și începe să plătească pentru el

Există summituri NATO care intră în istorie prin declarațiile finale și există summituri care schimbă direcția Alianței, fără să producă fraze memorabile. Reuniunea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă