28 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăPoliticăTanczos Barna, mesaj pentru sindicatele aflate în grevă: „Dacă nu mai sunt...

Tanczos Barna, mesaj pentru sindicatele aflate în grevă: „Dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”

Vicepremierul Tanczos Barna a transmis marți, în cadrul unui interviu acordat RFI, că Executivul este dispus să continue dialogul cu sindicatele pentru a ajunge la un „compromis acceptabil pentru toată lumea”.

Totodată, Tanczos Barna le cere reprezentanților sindicali să înțeleagă limitele bugetare.

„Și dânșii trebuie să înțeleagă – dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”, a declarat Barna.

În contextul în care mai multe sectoare amenință cu grevă, vicepremierul a precizat că nu este vorba doar despre voință sau reglementări legale, ci despre resursele financiare disponibile:

„Le-am spus colegilor timp de șase luni, de foarte multe ori, că nici legea, nici nevoia, nici dorința nu țin loc de bani. Trebuie să înțeleagă și cei care organizează grevele că, în momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluții împreună.”

Guvernul merge înainte cu reformele, dar admite eventuale ajustări

Întrebat despre posibilitatea unor concesii din partea Executivului, Tanczos Barna a precizat că reforma administrației va continua, chiar dacă vor exista unele ajustări:

„Cu siguranță, vom merge până la capăt cu reformele. A face un pas în spate, ca la tango, dacă ai făcut un pas înainte și faci doi pași în spate, e rău. Dacă ai făcut zece pași înainte și faci un pas în spate, este bine.”

Vicepremierul subliniază că miza nu este „cine câștigă sau pierde”, ci găsirea unui compromis rațional și sustenabil, care să conducă la o administrație „mai simplă, dar eficientă”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Capitala trece de la caniculă la furtuni puternice. ANM anunță vijelii, ploi torențiale și grindină

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în doar câteva ore, Bucureștiul va trece de la atmosfera sufocantă specifică zilelor de caniculă la un episod...

Europa riscă un deficit de motorină. Analiștii avertizează că stocurile ar putea ajunge la minimele ultimilor ani

Piața europeană a motorinei traversează o perioadă de presiune accentuată, pe fondul scăderii stocurilor și al dificultăților de aprovizionare, avertizează analiștii Morgan Stanley.Potrivit unui...

Trump a intrat în fotografia campioanei mondiale! Președintele FIFA, Infantino, a încercat să îl tragă de pe scenă

Donald Trump a fost prezent la ceremonia de premiere a Campionatului Mondial 2026 și a apărut pentru câteva momente în fotografia oficială a Spaniei.Președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă