Ministerul Finanțelor a atras joi 1,7 miliarde de lei de la bănci, în cadrul a două licitații cu titluri de stat, organizate pe piața internă. Dobânzile medii anuale acceptate au fost de 6,85% și 7,31%, în funcție de scadența emisiunilor.
În cadrul primei licitații, statul a emis certificate de trezorerie cu discount, scadente în iunie 2026, reușind să atragă 518 milioane de lei la o dobândă anuală de 6,85%.
La licitație au participat șase dealeri primari, cu un volum total al cererii de 961 milioane lei, a anunțat Ministerul Finanțelor.
Din suma adjudecată, 468 milioane lei au fost oferite de bănci în cont propriu, iar restul de 49 milioane lei au provenit din oferte necompetitive.
A doua licitație: 1,1 miliarde lei prin obligațiuni cu scadență în 2030
A doua operațiune a presupus redeschiderea unei emisiuni de obligațiuni de stat cu maturitate în 2030. Ministerul a atras 1,1 miliarde lei, la o dobândă anuală de 7,31%, cu un cupon fix de 8%.
Tot șase dealeri primari au participat, trimițând oferte atât în nume propriu, cât și pentru clienți instituționali sau persoane fizice.
Cererea totală a fost de 1,5 miliarde lei, iar ofertele necompetitive s-au ridicat la 58 milioane lei.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.