31.6 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăInternaționalUn fost ministru de finanțe al președintelui venezuelean Hugo Chavez a fost...

Un fost ministru de finanțe al președintelui venezuelean Hugo Chavez a fost arestat

Un fost ministru de finanțe sub fostul președinte Hugo Chavez (1999-2013), Rodrigo Cabezas, a fost arestat de serviciile de securitate venezuelene, a anunțat fiica sa miercuri pentru AFP, ONG-ul pentru apărarea drepturilor omului Provea denunțând la rândul său arestarea a trei economiști.

În vârstă de 69 de ani, Cabezas a fost ministru sub Chavez în 2007 și 2008, precum și deputat al Partidului Socialist Unit din Venezuela (PSUV), fondat de Chavez și condus în prezent de președintele venezuelean Nicolas Maduro.

Cabezas, care a susținut că este ‘întotdeauna chavist’, s-a arătat foarte critic față de Maduro în ultimii ani.

Încă nu se cunosc acuzațiile ce i se aduc

‘Tatăl meu a fost arestat joi, 12 iunie, la Maracaibo (vest), unde locuiește. Nu a fost adus în fața instanței, nu știm de ce este acuzat’, a declarat fiica sa pentru AFP.

‘Vreau să știu unde se află și să mi se permită să-l văd. Este bolnav de inimă, are nevoie de tratament, trebuie să-și ia medicamentele în fiecare zi pentru hipertensiunea arterială’, a adăugat ea, menționând că acesta a continuat să predea economie la universitatea din Zulia, unde este profesor ‘de 40 de ani’.

Într-o conferință de presă de miercuri, Marino Alvarado, membru al Provea, a făcut cunoscut că cinci economiști au fost arestați în ultimele zile, indicând că trei sunt în continuare închiși’ și doi au fost eliberați. ‘Se află într-o situație de dispariție forțată‘, a adăugat el despre cei trei deținuți, fără a le dezvălui numele sau a preciza Rodrigo Cabezas se număra printre cei închiși.

De asemenea, el nu a menționat motivele arestărilor.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Președintele Ungariei și-a încheiat mandatul după promulgarea amendamentului: „Ultimul act al datoriei mele”

Președintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat cel de-al 17-lea amendament la Legea Fundamentală, act normativ care prevede încetarea mandatului șefului statului în ziua următoare...

România intră din nou sub presiunea caniculei: temperaturi de până la 37 de grade și nopți tropicale în sudul țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări Cod galben de caniculă și disconfort termic, valabile până marți dimineața în mai multe regiuni, inclusiv...

UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Noile reguli intră în vigoare și schimbă industria textilă

Comisia Europeană încurajează companiile să recurgă la soluții precum revânzarea, recondiționarea, donarea sau reutilizarea produselorUniunea Europeană introduce, de la 19 iulie, un nou set...
Ultima oră
Pe aceeași temă