25.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăOp & EdSunt un contribuabil captiv

Sunt un contribuabil captiv

La Cotroceni, se poartă din nou dansul consultărilor fără ecou, o coregrafie politică între sindicate, patronate și partide, în care toți par să asculte, dar nimeni nu aude. Iar în fundal, România geme.

O economie care încă respiră prin efortul celor care produc valoare reală, antreprenori, muncitori, profesori, medici, oameni care trag după ei o corabie găurită numită „stat român”. Un stat care nu inovează, nu optimizează, nu restructurează. Doar cere. Încă. Mereu.

Statul român a devenit un antreprenor falimentar în serie, dar unul care nu învață nimic din eșecuri. Nu riscă banii lui, ci pe ai noștri. Nu își asumă greșelile, ci le redistribuie în facturi, accize, taxe noi și impozite „solidare”. Asta nu e economie. E șantaj în alb.

Așa arată „consultările” de azi: un decor democratic peste o decizie în culise. Se mimează transparența, dar totul miroase a strategie de acoperire, nu a soluție. În loc să vedem un plan de reformă reală, vedem o altă versiune a aceleiași idei toxice: noi, statul, ne-am gestionat prost banii. Așadar, plătiți voi!

Nimeni nu întreabă ce servicii oferă statul pentru aceste contribuții crescute. Școlile sunt tot reci și goale, spitalele sunt tot coridoare de disperare, iar administrația publică funcționează cu dosare și ștampile ca în 1994. În orice afacere normală, dacă nu livrezi valoare, ești scos de pe piață. În România, statul nu doar că rămâne în afacere, dar își crește prețurile și își sancționează clienții pentru curajul de a trăi din business.

Adevărul crud e că nimeni nu vrea să-și asume tăierea risipei. E mai comod să inventezi o nouă taxă, decât să reformezi un aparat public supradimensionat, ineficient și, adesea, paralel cu lumea reală.

Iar „solidaritatea fiscală” invocată? E doar noul nume dat neputinței politice. Nu e solidaritate când doar unii dau, iar alții cheltuie fără socoteală. Asta se numește abuz. Și, în orice relație, când abuzul devine normă, e semn că sistemul e bolnav.

Consultările de la Cotroceni nu sunt un început. Sunt un paravan. Până când statul nu va înțelege că încrederea nu se impozitează, ci se construiește, România va continua să funcționeze ca o companie în faliment, cu angajați epuizați și un patron care cere tot mai mult, pentru tot mai puțin.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Guvernul schimbă trei consuli generali, după blocarea deschiderii unor noi consulate în Brazilia, Franța și Germania

Proiectele de deschidere a unor noi oficii consulare în Brazilia, Franța și Germania au rămas nefinalizate, în ciuda termenelor prelungite succesivÎn ședința de joi,...

Profesorii rup dialogul cu Guvernul: federațiile sindicale boicotează negocierile pe noua lege a salarizării

Cele trei federații reprezentative au anunțat că nu vor lua parte la întâlnirea convocată, joi, de Ministerul Muncii, pentru discutarea proiectului noii legi a...

Europa de Vest, lovită de fenomene meteo extreme. Incendiile fac ravagii în mai multe țări, iar grindina provoacă pagube în Italia

Valul de căldură și vântul puternic au favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni din Italia, Franța și Spania.Mii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă