20.4 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăEconomieAutoGuvernul a suspendat sancțiunile din RO e-Transport până la finalul lui 2025

Guvernul a suspendat sancțiunile din RO e-Transport până la finalul lui 2025

Executivul a decis să suspende până la 31 decembrie 2025 aplicarea sancțiunilor aferente unor obligații tehnice din cadrul sistemului RO e-Transport, sistemul național de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat.

Decizia guvernanților vine în contextul presiunilor din partea mediului de afaceri, confruntat cu dificultăți tehnice și costuri ridicate de implementare.

Ordonanța de Urgență nr. 29/2025, adoptată în cea mai recentă ședință de guvern, a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

Măsura vizează în special operatorii de transport care nu au reușit încă să echipeze vehiculele cu dispozitive de localizare prin satelit și să adapteze sistemele IT pentru transmiterea datelor în timp real către ANAF.

Probleme tehnice și lipsă de infrastructură

Suspendarea sancțiunilor se aplică în cazul nerespectării unor obligații precum activarea / dezactivarea dispozitivelor GPS conform traseului declarat și transmiterea continuă a datelor de poziționare. Transportatorii au raportat dificultăți legate de compatibilitatea software-ului, lipsa conexiunilor stabile și costuri mari, în special pentru firmele care operează în afara UE.

Potrivit UNTRR, „este imposibil să uniformizezi peste noapte o piață cu zeci de mii de vehicule și sute de soluții tehnice distincte”, ceea ce face ca aplicarea unitară a sistemului să fie dificilă fără un termen de tranziție.

Impactul Schengen și riscul de blocaje la frontiere

Autoritățile au luat în calculul deciziei și efectele aderării României la spațiul Schengen terestru, care a dus la un volum crescut de trafic internațional rutier.

Creșterea cererii de raportare în timp real a datelor GPS ar putea duce la blocaje logistice și întârzieri la graniță, afectând fluxurile comerciale.

Implementat prin OUG nr. 41/2022, sistemul RO e-Transport are rolul de a combate evaziunea fiscală și de a monitoriza transporturile intracomunitare, vamale și interne de bunuri cu risc fiscal. 

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

 

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Copiii Angelinei Jolie continuă să renunțe la numele Pitt. Actrița își dorește „ca toată lumea să se vindece”

Procesul prin care mai mulți dintre copiii Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt solicită renunțarea la numele de familie „Pitt” continuă, după ce...

Europa de Vest, lovită de fenomene meteo extreme. Incendiile fac ravagii în mai multe țări, iar grindina provoacă pagube în Italia

Valul de căldură și vântul puternic au favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni din Italia, Franța și Spania.Mii de...

SUA îl sancționează pe presupusul lider al cartelului mexican de droguri Jalisco Noua Generație

Statele Unite au anunțat joi un nou pachet de sancțiuni care vizează peste 50 de persoane și entități din Mexic, suspectate că au legături...
Ultima oră
Pe aceeași temă