12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBudăi: OUG privind mărirea alocaţiilor va intra în şedinţa de Guvern după...

Budăi: OUG privind mărirea alocaţiilor va intra în şedinţa de Guvern după avizare

“Aşa cum am promis, vineri am redactat împreună cu colegii din minister ordonanţa de urgenţă, am convocat dimineaţă grupul de dialog social, am trimis ordonanţa către Consiliul Economic şi Social şi am trimis-o de asemenea în avizare către ministere. Sperăm ca până mâine să putem obţine toate aceste avize şi să intrăm în şedinţa de guvern cu ea”, a declarat Marius Budăi, luni, la plecarea de la sesiunea ordinară a Asociaţiei Comunelor din România.

Întrebat dacă în textul OUG este prevăzută mărirea alocaţiilor pentru copii de la 1 martie 2019, ministrul Muncii a spus: “Am prevăzut în ordonanţă ca începând cu 1 martie să fie aplicată această majorare”.

Budăi a precizat că şi copiilor cu dizabilităţi ar urma să li se aplice majorarea alocaţiilor.

“Era vorba de copiii cu dizabilităţi între 2 şi 18 ani şi ulterior, dacă urmează anumite studii, până la 26 de ani, dar vorbim între 2 şi 18 ani, nu erau cuprinse (…) şi am rearanjat sumele, am recalculat şi am asigurat şi majorarea pentru ei, am propus în text majorarea şi pentru ei de la 200 la 300 de lei”, a declarat ministrul Muncii.

Întrebat dacă va fi nevoie de alocări suplimentare la rectificarea bugetară pentru aplicarea acestor măsuri, Budăi a spus: “Deocamdată, ordonanţa nu poate fi scrisă într-un alt mod decât ceea ce e prevăzut ca amendament la Legea bugetului, dar, cu siguranţă, dacă vor fi situaţii şi va fi necesar să suplimentăm fondurile la rectificare, o vom face”.

Cele mai citite

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă