Real Madrid, deținătoarea trofeului, a fost învinsă de Arsenal cu scorul de 3-0, marți seara, la Londra, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
”Tunarii” au făcut diferența în repriza secundă, prin trei execuții de excepție, două goluri marcate de Declan Rice (58, 70), ambele din lovituri libere, care l-au lăsat fără replică pe Thibault Courtois, și altul înscris de internaționalul spaniol Mikel Merino (75), cu un șut cu efect de la 16 metri.
Londonezii au controlat și prima repriză, dar intensitatea a fost mult mai mică, la fel și numărul ocaziilor de gol. Courtois (13) a avut o primă intervenție la mingea trimisă de Partey.
Madrilenii au trecut pe lângă deschiderea scorului prin Mbappe, care nu a reușit să îl învingă pe portarul spaniol Raya (31).
Arsenal a fost aproape de gol în finalul primei reprize, dar Courtois a respins atât mingea trimisă cu capul de Rice, cât și reluarea ulterioară a lui Martinelli (44).
După ce Rice a deschis scorul, echipa antrenată de Mikel Arteta și-a continuat asediul, iar Courtois a avut noi intervenții remarcabile la șuturile lui Martinelli și Merino (67), în timp ce Alaba a respins de pe linia porții mingea trimisă de același Merino. Un minut mai târziu a fost rândul lui Bellingham să respingă de pe linia porții mingea trimisă de Rice.
Campioana Spaniei a încercat pe final să marcheze măcar un gol, care să îi crească șansele în returul de pe Bernabeu, dar nu a reușit, mai mult, Camavinga a primit al doilea cartonaș galben (90+4).
Returul va avea loc pr 16 aprilie, la Madrid.
Pe Emirates Stadium au evoluat echipele:
Arsenal: Raya – J. Timber (B. White, 90+1), W. Saliba, Kiwior, Lewis-Skelly – O˜degaard (căpitan), Partey, Rice (Tierney, 80) – Saka (Trossard, 74), M. Merino, Martinelli. Antrenor: Mikel Arteta.
Real Madrid: Courtois – Fede Valverde, Asencio, Rudiger, Alaba (Fran Garcia, 80) – Modric (căpitan; Lucas Vazquez, 71), Rodrygo (Brahim Diaz, 85), Camavinga, Bellingham – Mbappe, Vinicius Junior. Antrenor: Carlo Ancelotti.
Arbitru: Irfan Peljto (Bosnia-Herțegovina).
Cartonașe galbene: Partey (54), Camavinga (68, 90+4).
Cartonaș roșu: Camavinga (90+4).
Bayern Munchen a pierdut acasă cu Inter Milano, scor 1-2 (0-1)
Bayern Munchen a pierdut acasă cu Inter Milano, scor 1-2 (0-1), marți seara, pe teren propriu, într-un meci din prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Bavarezii au dominat jocul și și-au creat mai multe ocazii de gol, dar Inter a fost mai pragmatică, s-a apărat bine și a dat două lovituri prin faze rapide, care o fac favorită la calificarea în semifinale.
Francezul Olise (7) a avut prim ocazie, însă Sommer s-a opus. Portarul elvețian a mai respins apoi șuturile trimise de Guerreiro (20) și Olise (22).
Cea mai mare ocazie a lui Bayern a fost ratată de atacantul englez Harry Kane (26), care a trimis în bară din poziție ideală.
Inter a fost periculoasă prin Augusto (31), dar șutul brazilianului a fost imprecis. Campioana Italiei a deschis scorul la capătul unei faze superbe: Thuram și Martinez au combinat la centrul terenului, apoi argentinianul l-a angajat pe stânga pe Bastoni, mingea ajuns la Augusto, care a centrat în careu, Thuram i-a așezat mingea perfect lui Lautaro, iar acesta a a trimis cu ”ristul” în poartă (38).
Nerazzurri au fost aproape să își dubleze avantajul la reluare, dar Urbig a respins cu un reflex mingea șutată de Martinez (56).
Bayern a căutat cu înverșunare drumul către poarta lui Sommer, dar nu a reușit să îl găsească, una dintre cele mai periculoase faze fiind șutul din voleu al lui Guerreiro (64), care s-a dus peste poartă de la 16 metri.
”Veteranul” Thomas Muller, introdus de Vincent Kompany în min. 74, a reușit egalarea (85), marcând simplu de la bara a doua, la centrarea lui Laimer.
Bucuria gazdelor a fost de scurtă durată, pentru că Inter a marcat golul victoriei pe contraatac prin Davide Frattesi (88), din centrarea lui Augusto. Frattesi fusese introdus și el în min. 74.
Manșa secundă va avea loc pe 16 aprilie, la Milano.
Pe Allianz Arena au evoluat echipele:
Bayern: Urbig – Laimer, Dier, Kim (Boey, 75), Stanisic – Kimmich (căpitan), Goretzka – Olise, Guerreiro (Gnabry, 74), L. Sane (Thomas Muller, 74) – Harry Kane. Antrenor: Vincent Kompany.
Inter Milano: Sommer – Pavard, Acerbi, Bastoni – Darmian (Bisseck, 79), Barella, Hakan Calhanoglu, Mhitarian (Frattesi 74), Augusto – Lautaro Martinez (căpitan; Zalewski, 90), Marcus Thuram. Antrenor: Simone Inzaghi.
Arbitru: Sandro Schaerer (Elveția).
Cartonașe galbene: Kim (28), Martinez (53), Mhitarian (71), Frattesi (89), Zalewski (90+4).
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!