În urma perchezițiilor, autoritățile au pus în executare 45 de mandat de aducere, iar persoanele cercetate vor fi audiate la sediul DIICOT Caraș-Severin
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în aplicare 37 de mandate de percheziție în județele Caraș-Severin, Timiș, Dâmbovița, având ca obiect constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, cercetările au stabilit că, pe parcursul anului 2020, 35 de persoane ar fi constituit patru grupuri organizate în municipiul Reșița, specializate în vânzarea de droguri și substanțe cu efecte psihoactive. Grupările ar fi colaborat pe linia schimbului de droguri și a distribuției stradale, unii membri migrând între grupuri, în funcție de tipul de droguri comercializate.
Cele patru grupări de criminalitate organizată acționau în mai multe locații din județele vizate, cu scopul de a extinde aria de distribuție a drogurilor, iar unii membri ar fi recurs la acte de violență și amenințări cu arme de foc, pentru a recruta noi consumatori și distribuitori. De asemenea, au fost implicați minori, care au fost folosiți pentru depozitarea, transportul și vânzarea drogurilor.
Una dintre grupări, axată pe comercializarea de canabis, ar fi operat în cartierul muncitoresc din Reșița, având o rețea semnificativă, inclusiv minori. Aprovizionarea era realizată prin expedierea de canabis și hașiș din Spania, utilizând firme de transport internațional.
Un alt grup infracțional era activ pe o zonă extinsă, incluzând Timișoara și Reșița, și se ocupa cu vânzarea de droguri de mare risc. Aceștia ar fi recurs la metode de intimidare și violență pentru atragerea noilor membri în rețea.
Într-o altă acțiune, o grupare formată din persoane eliberate din penitenciar ar fi distribuit droguri și substanțe psihoactive chiar în interiorul unui loc de detenție, utilizând corespondența, pentru a transporta substanțe interzise.
În urma perchezițiilor, autoritățile au pus în executare 45 de mandat de aducere, iar persoanele cercetate vor fi audiate la sediul DIICOT Caraș-Severin. La această acțiune participă și brigăzile de combatere a criminalității organizate din Timișoara, Alba Iulia, Oradea și Ploiești, precum și alte agenții, inclusiv jandarmi și specialiști vamali.
Acțiunea vizează destructurarea unor rețele de trafic de droguri și substanțe psihoactive care pun în pericol siguranța publică.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube