13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Turismului: Sibiul poate fi o destinaţie de invidiat

Ministrul Turismului: Sibiul poate fi o destinaţie de invidiat

În acest an, Sibiul deţine titlul de Regiune Gastronomică Europeană. Autorităţile locale şi-au propus să organizeze evenimente în judeţ, cu tematică culinară.

“Sibiu Regiune Gastronomică a fost, astăzi, promovat la standul Ministerului Turismului de la Romexpo, în cadrul celui mai important târg de turism din România. Colegii de la Sibiu au pus la dispoziţia vizitatorilor mai mulţi bucătari care au gătit specialităţi din gastronomia zonei sibiene. Bucatele au fost degustate de toţi cei care s-au oprit la standul Ministerului Turismului, astfel aceştia au aflat despre cât de pricepuţi şi autentici sunt sibienii când vine vorba despre gastronomia tradiţională. Ministerul Turismului şi Sibiul au făcut echipă şi la târgul de la Tel Aviv, de săptămâna trecută, unde autorităţile sibiene au avut la dispoziţie un spaţiu expoziţional în cadrul standului ministerului. Sibiul poate fi o destinaţie turistică de invidiat, aşadar vom continua să promovăm această zonă la târgurile internaţionale la care Ministerul Turismului participă anul acesta. Următorul eveniment important pentru industria turistică la nivel european este târgul de turism de la Berlin, unde Ministerul Turismului şi Sibiu Regiune Gastronomică Europeană vor colabora din nou”, a declarat, potrivit unui comunicat de presă, Bogdan Trif, ministrul Turismului şi preşedinte al PSD Sibiu.

Ministrul Turismului a deschis joi, oficial târgul de Turism al României alături de vicepremierul Viorel Ştefan, cei doi oficiali vorbind despre măsurile guvernamentale care vizează dezvoltarea turismului din România, dar şi despre importanţa campaniilor de promovare a României ca destinaţie turistică, se arată în comunicatul PSD Sibiu.

Târgul de Turism al României are loc la Bucureşti în perioada 21-24 februarie 2019.

Cele mai citite

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă