31.6 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialSapte oameni in capcana din adancuri

Sapte oameni in capcana din adancuri

La cinci ani de la tragedia submarinului militar „Kursk”, marina rusa este din nou nevoita sa duca o lupta contra cronometru. Miercuri, un batiscaf cu sapte marinari la bord a esuat in apropiere de Peninsula Kamceatka (Extremul Orient rus), in largul coastei Pacificului, dupa ce a fost acrosat de un obiect neidentificat – probabil un cablu sau un navod. Anuntul oficial al marinei rusesti a survenit insa abia in noaptea de joi spre vineri, a informat agentia Ria-Novosti, citand un responsabil care declarase ca miercuri incidentul trecuse „neobservat”.
Ieri, marina rusa a cerut ajutor international, solicitarile fiind adresate atat marinei americane, cat si Japoniei. In rest, informatiile oferite erau contradictorii. Astfel, un reprezentant al procuraturii militare a anuntat ca batiscaful esuat, de tipul AS-28 „Priz”, s-ar situa in golful Berezovaia, la aproximativ 200 kilometri sud de capitala peninsulei, Petropavlovsk-Kamceatki. Agentia Interfax informa in schimb, citand surse ale marinei rusesti, ca submersibilul blocat ar fi pozitionat la doar 75 de kilometri de oras.
Raspunsuri exacte nu au fost oferite nici in ceea ce priveste principala dilema – anume cantitatea de oxigen aflata la bordul minisubmarinului. Initial, responsabili ai flotei Pacificului au incercat sa calmeze spiritele, spunand ca oxigenul ar ajunge pentru aproximativ cinci zile, dar o data cu trecerea orelor cartierul general al operatiunilor de salvare a trebuit sa admita ca acesta ajunge doar pentru 24 de ore.
Starea celor sapte membri ai echipajului a fost calificata de purtatorul de cuvant al flotei Pacificului, colonelul Aleksandr Kosopalov, drept „normala. Nimeni nu a fost ranit”. El a mai spus ca se mentine permanent contactul cu echipajul captiv in adancuri, explicand insa opiniei publice ca, de la o adancime de 190 de metri, marinarii nu au nici o sansa sa ajunga singuri, inot, la suprafata. Dupa ce mediile rusesti au relatat ca la bordul batiscafului construit in 1989 temperatura este de doar cinci grade, comandamentul flotei s-a grabit a mentiona ca echipajul ar fi dotat cu costume speciale, termoizolante. Contraamiralul Aleksandr Zaika, desemnat sa conduca operatiunea de salvare, a declarat ca zece nave rusesti, printre care trei specializate in operatiuni de salvare, se indreapta spre zona in care a esuat submarinul, iar Japonia a anuntat ca deplaseaza spre Kamceatka trei nave de razboi pentru a participa la operatiunile de salvare.

Cele mai citite

Frații Tate, reținuți în SUA la solicitarea Marii Britanii. Noi acuzații grave

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Florida, în baza unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice, într-un dosar care include noi...

Laborator de droguri descoperit la Haga. Aproape 200 de persoane au fost evacuate, patru suspecți au fost arestați

Autoritățile din Haga au evacuat aproximativ 200 de persoane dintr-un cartier al orașului, după descoperirea unui laborator clandestin de droguri într-o locuință.Ancheta a început...

PSD condiționează votul pentru legea salarizării de acordul sindicatelor

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, afirmă că PSD va susține în Parlament legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, jalon prevăzut în PNRR,...
Ultima oră
Pe aceeași temă