Presedintele francez, Jacques Chirac, si cancelarul german, Gerhard Schroder, s-au intalnit sambata la Berlin pentru un summit de criza.
Intrevederea le-a oferit lui Chirac si Schroder ocazia de a pregati “initiative comune”, in special asupra perspectivelor financiare ale UE, a declarat purtatorul de cuvant german Bela Anda, citat de AFP.
Intrevederea a fost organizata in regim de urgenta, dupa respingerea Constitutiei UE de Franta si Olanda, lucru ce marcheaza inceputul unei perioade de deruta in Europa. Schroder se va mai intalni cu Chirac pe 10 iunie la Paris.
Intalnirea a avut ca scop reafirmarea faptului ca tandemul franco-german ramane o forta in cadrul UE, in conditiile in care premierul britanic, Tony Blair, sustinatorul unei conceptii liberale asupra Europei, fata de care Parisul si Berlinul s-au opus de multe ori, va prelua pe 1 iulie presedintia organizatiei. Evocand “spiritul de unitate” pledat de Franta si Germania pentru summitul de la Bruxelles din perioada 16-17 iunie, purtatorul de cuvant al presedintiei franceze, Jer™me Bonnafort, a declarat, referindu-se la viitoarea presedintie britanica a UE, ca “aceasta va avea o mare responsabilitate in ceea ce priveste mentinerea acestui spirit”.
Incurajat de Paris, cancelarul german si-a multiplicat in ultimele zile eforturile pentru relansarea “masinariei” europene si garantarea continuarii procesului de ratificare a Constitutiei UE. Pe 13 iunie el se va intalnin cu Blair la Berlin, care pe 14 iunie se va deplasa la Paris.
Fiecare tara “are dreptul si datoria” de a se pronunta asupra Constitutiei UE, a declarat Anda, afirmand ca Franta si Germania sunt de acord ca procesul de ratificare “trebuie sa continue”.
Cei doi lideri si-au mai exprimat parerea ca incheierea unui acord asupra bugetului la summitul de la Bruxelles ar demonstra ca Europa continua sa functioneze, in pofida climatului de scepticism.