0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialAcord între România și Serbia pentru înființarea unor institute culturale

Acord între România și Serbia pentru înființarea unor institute culturale

Executivul a aprobat, miercuri, prin memorandum, începerea negocierilor pentru un acord între Guvernul de la Bucureşti şi cel de la Belgrad în vederea înfiinţării şi funcţionării unor institute culturale.

„Prin acest Memorandum, Guvernul aprobă demararea procedurilor necesare pentru deschiderea a două noi institute culturale, respectiv Institutul Cultural Român la Belgrad, cu o filială la Vârşeţ, cu sediul în clădirea complexului ‘Luceafărul’, precum şi Institutul Cultural Sârb, la Bucureşti, cu o filială la Timişoara. Deschiderea Institutului Cultural Român la Belgrad şi a filialei de la Vârşeţ reprezintă o premieră, acesta fiind primul din reţeaua institutelor culturale româneşti din Balcanii de Vest”, informează Guvernul.

Institutul Cultural român de la Belgrad se află în subordinea Ministerului Afacerilor Externe al României şi Institutului Cultural Român, iar Institutul Sârb de la Bucureşti este subordonat Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Serbia.

„Institutul va contribui la promovarea valorilor culturale artistice româneşti şi a performanţelor creaţiei ştiinţifice şi culturale din România în spaţiul sârb”, menţionează sursa citată.

Serbia semnează un nou acord cu UE

Marți, autoritățile de la Belgrad au încheiat un acord cu Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Frontex, pentru a întări „cooperarea operațională” între Uniunea Europeană și Serbia. Această țară a fost de mult timp un punct de tranzit pentru migranții care încearcă să intre în Europa.
Conform acordului, Frontex va avea permisiunea de a iniția operațiuni comune și de a desfășura ofițeri europeni de pază de frontieră și de coastă pe teritoriul Serbiei, inclusiv la frontierele acesteia cu țările vecine non-UE.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă