13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechMihnea Năstase, fiul lui Adrian Năstase, s-a înscris în PSD

Mihnea Năstase, fiul lui Adrian Năstase, s-a înscris în PSD

Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, s-a înscris de curând în PSD, fiind membru în Organizația de tineret a Sectorului 1, informează duminică Agerpres.

El a precizat că au existat influențe de stânga din familie, acestea având o influență asupra deciziei sale.

Mihnea Năstase consideră că nu este momentul prielnic pentru a se discuta dacă PSD a fost nedrept cu tatăl său.

"Nu cred că este un moment prielnic să discutăm despre chestiunile astea, cred că e momentul să ne uităm spre viitor în momentul ăsta și având în vedere că am participat la un congres unde deschidem viitorul TSD-ului cred că trebuie ar să ne gândim la această chestiune. Cred că este momentul să încep să mă gândesc la anumite strategii de viitor. Sunt pur și simplu foarte fericit să am reușit să intru în organizația TSD și PSD și că voi reuși să susțin măcar prin prezența mea aici proiectele partidului", a declarat Mihnea Năstase la Romexpo, unde a participat la Congresul TSD.

Fiul fostului premier a menționat că nu mai este consilier al europarlamentarului PSD Cătălin Ivan, care a avut în ultima perioadă mai multe poziții critice la adresa conducerii partidului.

"Nu mai sunt consilier al lui Cătălin Ivan. Acum am o altă funcție de consilier în cadrul delegației române socialiste de la Parlamentul European. Evident, nu doresc sa comentez în niciun caz deciziile pe care le iau unii și alții. Până la urmă fiecare își vede interesul și prin deciziile lor se gândesc la strategia de viitor", a arătat Mihnea Năstase.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă