19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechDeputatul Dan Barna a fost ales președinte al USR. Nicușor Dan n-a...

Deputatul Dan Barna a fost ales președinte al USR. Nicușor Dan n-a participat la congres

Deputatul Dan Barna este noul președinte al Uniunii Salvați România (USR), ales în cadrul congresului extraordinar al partidului desfășurat sâmbătă la Poiana Brașov, informează Agerpres.

Dan Barna a obținut 127 de voturi din cele 191 exprimate, iar contracandidatul său, Vlad Alexandrescu, 50 de voturi.

Adepții fostului președinte Nicușor Dan, ”aripă nicuşoristă”, care l-au susținut la alegeri pe candidatul Cristian Seidler – retras din competiţie, nu au participat la congresul de la Poiana Braşov, acuzând nereguli în selectarea delegaţilor pentru alegerile noului preşedinte al partidului. Ei au ameninţat chiar că vor contesta în instanţă organizarea şi rezultatele congresului. 

La rândul lui, Nicuşor Dan a scris, sâmbătă, pe Facebook un mesaj în care susține că nu poate participa la un congres "viciat prin practici demne de PSD şi PNL".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă