15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăTechCongres ALDE.Tăriceanu va candida la funcția de președinte al partidului. Daniel Constantin:...

Congres ALDE.Tăriceanu va candida la funcția de președinte al partidului. Daniel Constantin: Nu voi participa la un congres convocat nestatutar

UPDATE 16,10: Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat vineri că va candida la funcția de președinte ALDE, partidul urmând să fie condus și de 17 vicepreședinți, informează Agerpres.

Tăriceanu a precizat că Delegația Permanentă a dezbătut vineri modificările la statut, care vor fi supuse aprobării Congresului vineri după-amiază, și a aprobat ordinea de zi pentru sâmbătă.

Sâmbătă dimineață vor lua cuvântul invitații la Congresul ALDE, vor fi prezentate și dezbătute patru rezoluții (moțiuni) și apoi vor fi alese structurile de conducere — președinte și 33 de membri ai Biroului Politic Executiv.


Congresul ALDE, în cadrul căruia membrii își vor desemna noua conducere, are loc în perioada 21 – 22 aprilie, însă, fără participarea copreședintelui Daniel Constantin, rămas fără sprijin politic, informează Mediafax.

“Astăzi, ceea ce ar fi trebuit să fie o zi în care ALDE să iasă întărit, a fost transformată într-o zi în care abuzul primează în faţa democraţiei interne. Nu voi participa la un congres convocat în mod nestatutar, pentru a servi interesului unui singur om”, a declarat copreşedintele ALDE Daniel Constantin, pe Facebook.

Daniel Constantin afirmă că toată viaţa sa politică a făcut parte dintr-un singur partid, spre deosebire de “câţiva colegi care spun că ei sunt ALDE”.

“Dar în mod special, am preţuire pentru colegii din Partidul Conservator, pe care l-am reprezentat timp de 7 ani în calitate de preşedinte. Am preluat conducerea PC în 2010, când partidul avea numai 4 parlamentari, iar în 2012 am ajuns să avem 21 de reprezentanţi în parlament. Din aceşti 7 ani, Partidul Conservator a fost reprezentat în actul de guvernare timp de aproape 4 ani, prin oameni competenţi, valoroşi, care au demonstrat profesionalism în exercitarea funcţiilor publice”, spune Daniel Constantin, afirmând că se bucură că a pus “umărul la construcţia celui mai important proiect politic de după 1989, Uniunea Social Liberală”.

Constantin afirmă că are faţă de cei care l-au sprijinit datoria de a continua proiectul început în calitate de preşedinte PC.

“Partidul Conservator, sub coordonarea mea şi a echipei de conducere a dovedit că a fost un partener de încredere în construcţiile politice din care a făcut parte, în cea mai mare parte a timpului alături de PSD. Sunt onorat să constat că după aceşti ani, am în continuare alături de mine o echipă puternică, închegată, pregatită să lupte pentru principii democratice. Lor le datorez respect şi faţă de ei am în continuare obligaţia de a continua planul politic pe care l-am început când am fost ales preşedinte al Partidului Conservator”, a mai spus Daniel Constantin.

Vineri, 21 aprilie, are loc Congresul extraordinar al ALDE, iar pe 22 aprilie, cel ordinar, la Palatul Parlamentului, potrivit deciziei luate de delegaţia permanentă a formaţiunii pe 19 martie 2017.

Cele mai citite

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă