10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPe ce pârtii se poate încă SCHIA, în condiții foarte bune, în...

Pe ce pârtii se poate încă SCHIA, în condiții foarte bune, în România

Sezonul de schi continuă pe Domeniul Şureanu, situat la 2.000 de metri altitudine, în Munţii Sebeşului, şase din cele opt pârtii fiind acoperite cu un strat de zăpadă care îi poate mulţumi atât pe schiorii avansaţi, cât şi pe cei începători, informează Agerpres.

‘Spre deosebire de vremea caldă de la oraş, care dă semne de primăvară din ce în ce mai convingător, peisajele din Munţii Şureanu rămân de iarnă, separând din nou zona Şureanu de celelalte zone schiabile din ţară, unde zăpada a dispărut în totalitate. În momentul de faţă ninge şi urmează ninsori abundente săptămâna viitoare, aşadar sezonul de schi are şanse să continue în condiţii bune pe Domeniul Schiabil Şureanu’, a declarat Rareş Tileagă, monitor de schi.

Potrivit acestuia, starea pârtiilor este bună, cu un strat de zăpadă care se menţine acceptabil, în ciuda încălzirii vremii din ultimele zile. Totodată, zonele foarte întinse de off-piste de la Şureanu sunt accesibile, cu toate că stratul de powder nu este tocmai cel ideal. 

În ceea ce priveşte staţiunea Arieşeni, din Munţii Apuseni, încă se poate schia pe Vârtop 2, în condiţii relativ bune. 

‘Din cele două pârtii existente la Arieşeni, doar Vârtop 2 este practicabilă în condiţii relativ acceptabile. Cealaltă, Vârtop 1, rămâne cu porţiuni accentuate de pământ şi iarbă, aşadar pornirea teleschiului şi schiatul rămân, aici, sub semnul întrebării. Pentru actualizări zilnice, urmăriţi camerele web de la baza pârtiilor’, recomandă Rareş Tileagă. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă