10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuFOTO: Tom Cruise, un nou look la premiile BAFTA

FOTO: Tom Cruise, un nou look la premiile BAFTA

Actorul american Tom Cruise a atras în mod deosebit atenţia la gala de decernare a premiilor Academiei Britanice de Film (BAFTA), desfăşurată duminică seară la Londra, comentează luni ziarul spaniol ”El Mundo”, precizând că acest lucru nu se explică prin modul în care el a înmânat una dintre distincţii, ci prin ”noul său look”, transmite Agerpres

Faţa umflată cu care s-a afişat vedeta hollywoodiană a fost unul dintre cele mai discutate subiecte ale serii, multă lume făcând – la faţa locului sau pe internet – o paralelă între transformarea sa şi aceea prin care a trecut, cu ceva timp în urmă, actriţa americană Renee Zellweger şi care o făcuse aproape de nerecunoscut. 

Citeşte şi: “The Revenant”, distins cu premiul BAFTA. Lista completă a laureaţilor

Presupunerea cel mai frecvent vehiculată a fost că artistul – deţinător a trei Globuri de Aur şi a tot atâtea nominalizări la Oscar – s-ar fi supus unei operaţii estetice. Până în prezent, Tom Cruise a preferat să ignore subiectul şi nu a postat niciun mesaj de clarificare pe reţelele sociale. 

Internauţii nu au procedat la fel, aşa încât au postat spre comparaţie poze mai vechi şi mai noi ale actorului. Totodată, au fost reluate zvonurile referitoare la alte ocazii în care starul din “Mission: Impossible” ar fi apelat la chirurgie pentru a-şi ajusta aspectul. Potrivit unor publicaţii americane, Tom Cruise ar fi recurs în acest scop la diferite tratamente stomatologice, la botox şi la o liposucţie. 

 

Cele mai citite

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă