12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Bulgaria a repornit reactorul 5 al centralei de la Kozlodui, cel...

FOTO. Bulgaria a repornit reactorul 5 al centralei de la Kozlodui, cel mai PERICULOS din Europa

Bulgaria a repus în funcțiune reactorul nuclear numărul 5 al centralei nuclearo-electrice de la Kozlodui, a anunțat, luni, agenția bulgară Novinite.

La singura centrală nucleară a Bulgariei, cea de la Kozlodui, mai funcționează în prezent doar două reactoare, 5 și 6, fiecare cu puterea de câte 1000 MW. Ambele sunt de fabricație rusească, model VVER.

Reactorul 5 fusese oprit la data de 9 aprilie 2016 pentru executarea unor operații de mentenanță anuală. Una dintre acestea a fost încărcarea în reactor a combustibilului nuclear proaspăt.

Celălalt reactor, 6, funcționează la capacitatea maximă, au anunțat autoritățile bulgare.

Centrala nucleară de pe Dunăre a Bulgariei a ridicat numeroase suspiciuni, în ultimii ani, în fața opiniei publice și a autorităților europene, care o consideră nesigură în funcționare. În cazul unui eventual accident nuclear la Kozlodui, prima țară afectată, după Bulgaria, ar fi România.

Acum două luni, presa din Germania anunța că reactoarele 5 și 6 de la Kozlodui sunt cele mai periculoase echipamente energetice nucleare din întreaga Europă.

Reactoarele 1, 2, 3 și 4 de la Kozlodui, de câte 440 MW, au fost închise înainte de aderarea Bulgariei la UE, în anul 2007. Bulgaria nu-și permite să închidă complet centrala de la Kozlodui, întrucât are un deficit de resurse energetice.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă