17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialInternet submarin între Miami şi Havana

Internet submarin între Miami şi Havana

Statele Unite au propus autorităţilor cubaneze să ofere un cablu submarin între insulă şi peninsula Florida pentru îmbunătăţirea calităţii accesului la Internet în această ţară în care rata de conectare este printre cele mai scăzute din lume, a declarat un oficial american citat de agenţia France Presse, transmite Agerpres

“Lucrăm la analizarea şi pregătirea unui mediu favorabil pentru instalarea unui cablu submarin între Miami şi Havana. Mai multe propuneri au fost deja făcute guvernului cubanez”, a declarat, luni, Daniel Sepulveda, şeful comunicaţiilor la Departamentul de Stat, într-un interviu pentru portalul de ştiri OnCuba. 

Autorităţile cubaneze au spus că sunt deschise la această idee, dorind să vadă propuneri scrise şi să se asigure că aceasta va funcţiona, a adăugat oficialul american care a efectuat o vizită în Cuba la finele săptămânii trecute. 

Insula cu 11 de milioane de locuitori este printre ţările în care accesul la internet este mai restrâns şi controlat pentru persoanele particulare din întreaga lume. Potrivit datelor monopolului de stat Empresa de Telecomunicaciones de Cuba S.A (ETECSA), numai aproximativ 150.000 de cubanezi au putut să se conecteze în 2015 în fiecare zi. 

Din cauza embargoului impus de Statele Unite în Cuba timp de 50 de ani, insula a avut acces la internet prin satelit până la instalarea în februarie 2011 a unui cablu submarin de fibră optică instalat de aliata sa politică Venezuela. În cadrul actualului “dezgheţ”, Statele Unite ale Americii au pus investiţiile în telecomunicaţii între priorităţile lor pentru această insulă. 

Începând din anul 2013, Cuba a deschis accesul la internet către public, acesta având acum şi facilităţi de navigaţie, inclusiv terminale WiFi introduse recent. Însă costul conexiunii, de aproximativ 2 dolari pe oră, rămâne prohibitiv pentru majoritatea locuitorilor unei ţări în care salariul mediu lunar este 20 de dolari, mai notează AFP.

Cele mai citite

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...

Decizie radicală luată de soția lui Michael Schumacher. A scos la licitație o colecție rară de ceasuri

Soția lui Michael Schumacher, Corinna, se află într-o luptă continuă pentru a asigura resursele necesare pentru a-l ajuta pe celebrul pilot de Formula 1,...

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic (analiză Frames)

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producţiei şi al serviciilor transfrontaliere, potenţialul de investiţii în dezvoltarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă