10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialL'Automobile Magazine: Probleme cu frânele la Dacia Duster

L’Automobile Magazine: Probleme cu frânele la Dacia Duster

Dacia Duster are frâne proaste, atât în cazul variantei 4X2, cât şi la 4X4, potrivit unor teste efectuate de revista franceză de specialitate L’Automobile Magazine, citate de ziare.com.

Specialiştii consideră acceptabilă o distanţă de 40 de metri pentru frânare, pornind de la viteza de 100 de kilometri pe oră, sau de 70 de metri, de la 130 de kilometri pe oră.

Duster, al treilea cel mai vândut SUV din Franţa, nu a reuşit să facă faţă acestor cereri, arată L’Automobile Magazine. Astfel, în varianta 4X2, Duster a avut nevoie de 42 de metri pentru a frâna, respectiv 70 de metri.

Frânele modelului cu tracţiune integrală au funcţionat şi mai prost, fiind nevoie de 46 de metri pentru a se opri, respectiv 75 de metri, de la viteza de 130 de kilometri pe oră.

Totuşi, Duster nu a fost singura care nu a trecut testele. De exemplu, Mitsubishi ASX a avut nevoie de 73 de metri, în versiunea 4X2, şi 74 de metri în versiunea 4X4. De asemenea, Renault Koleos a frânat în nu mai puţin de 77 de metri, de la 130 de kilometri pe oră.

Acesta nu este primul test picat de Duster. La începutul lunii august, revistă olandeză Autokampioen a determinat că Duster are un risc crescut de răsturnare la manevrele de urgenţă.

Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă