13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportWozniacki a fost învinsă de Kvitova. Simona Halep va redeveni numărul 1...

Wozniacki a fost învinsă de Kvitova. Simona Halep va redeveni numărul 1 mondial!

Petra Kvitova a reușit să se califice, sâmbătă, în finala turneului de la Doha (Qatar), după ce a învins-o pe Caroline Wozniacki într-un meci care a durat peste două ore și jumătate.

Meciul de sâmbătă a fost câștigat de Kvitova cu scorul de 3-6, 7-6 (3), 7-5.

În urma acestuia, diferența dintre Caroline Wozniacki (locul 1 WTA) și Simona Halep (locul 2 WTA) este de 45 de puncte, adică 8010, respectiv 7965 de puncte.

Nici Wozniacki, nici Halep nu vor juca în turneul din Dubai, programat în perioada 19 – 24 februarie. Anul trecut, Caroline Wozniacki a ajuns până în finala turneului din Dubai, dar acum nu-și va putea apăra cele 900 de puncte. În schimb, Simona Halep nu are de apărat niciun punct, așa că va rămâne cu toate cele 7965 de puncte din prezent.

Drept urmare, din data de 26 februarie, ierarhia dintre Halep și Wozniacki se inversează, astfel că Simona Halep redevine numărul 1 mondial.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă