16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportTudorel Toader: Până astăzi, nu am discutat cu nimeni privind intrarea într-o...

Tudorel Toader: Până astăzi, nu am discutat cu nimeni privind intrarea într-o formațiune politică

 Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi, după audierile în Comisiile de specialitate din Parlament, că nu a purtat discuții cu nicio formațiune privind intrarea sa într-un partid.

„Până astăzi nu am discutat cu nimeni privind posibilitatea intrării într-o formațiune politică. (…) Ce va fi pe viitor nu știm", a răspuns Tudorel Toader jurnaliștilor care l-au întrebat dacă ia în considerare posibilitatea de a intra în vreun partid.

Liderii PSD și ALDE au decis, marți, ca Tudorel Toader să rămână la Justiție și în Executivul Mihai Tudose. 

Președintele ALDE și șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, marți, că MJ este „asumat de PSD”.

„Dl. Toader sau MJ, ca să fiu foarte exact, este un minister asumat de PSD. Nu pot eu să vă dau niciun element în plus. Eu l-am apreciat pe dl. ministru, cred că a avut o prestație bună, dar este o decizie care trebuie luată în comun”, a răspuns Călin Popescu Tăriceanu, întrebat despre posibilitatea ca Tudorel Toader să rămână la Ministerul Justiției.

Totodată, el a anunțat că ALDE a decis păstrarea celor patru miniștri din Guvernul Grindeanu și în cel al lui Mihai Tudose.

 „După cum știți, Mihai Tudose se va prezenta în Parlament joi după-amiază, cu echipa și programul. Nu am lucruri senzaționale să vă spun – vom păstra cei patru miniștri, la aceleași protofolii. Aceasta este propunerea aprobată: Grațiela Gavrilescu, Teodor Meleșcanu, Toma Petcu și Viorel Ilie”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă