15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportSurse: Executivul României și cel al Republicii Moldova ar putea avea o...

Surse: Executivul României și cel al Republicii Moldova ar putea avea o ședință restrânsă, joi, la Piatra-Neamț

O ședință restrânsă a Guvernelor României și Republicii Moldova ar putea avea loc joi, la Piatra-Neamț, potrivit unor surse oficiale, citate de Agerpres.

Astfel, ședința ar urma să fie condusă de premierul Sorin Grindeanu și omologul său moldovean, Pavel Filip. 

Sursele citate precizează că ședința va fi una restrânsă, la care vor participa mai mulți membri ai celor două Guverne. Pentru pregătirea reuniunii, mai mulți membri ai Executivului Grindeanu s-au întâlnit, luni dimineața, la Palatul Victoria, mai precizează sursele.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă