Primul concurs european de ciclism pe nisip va avea loc în România

de George Cirstea , 29 aprilie 2014 - stire actualizata la ora 20:39, 29 aprilie 2014
Primul concurs european de ciclism pe nisip va avea loc în România

Doltcini România, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Constanța, Asociația Sportivă Sana Sport și RidersClub aduce la Constanța, pe Plaja Modern, cu ocazia tradiționalei mini-vacanțe de 1 Mai, câteva sute de bicicliști, care-și vor etala atât “bijuteriile pe două roți” în valoare de mii de euro, cât și echipamentele sportive.

Cu mic cu mare, fie că sunt amatori sau profesioniști, cicliștii independenți, dar și cluburile destinate acestui sport și-au anunțat deja înscrierea în acest concurs. Competiția, adresată atât femeilor, cât și bărbaților, se va desfășura pe două distanțe: de 45 km și de 22,5 km. Traseul este unul de viteză și este compus dintr-o porțiune de pământ de 2,3 km, 600 de metri de dale de beton și 1,6 km de nisip tasat, cu o diferență de nivel de 50 de metri, reprezentând o buclă de 4,5 km.

“În afara faptului că evenimentul este spectaculos datorită locației în care se desfășoară, suntem extrem de bucuroși să îl avem alături pe Florin Georgescu, pe care îl putem numi deja campion (și nu datorită faptului că participă la cursă), ci datorită faptului că a avut curajul să se înscrie în competiție, fiind nevăzător. Florin Georgescu are 38 de ani și ne dă o minunată lecție de viață”, declară Sabin Andoniu, organizator al ineditului eveniment.

În 2009, Florin Georgescu, care a pus bazele unei asociații pentru persoanele cu handicap senzorial, a realizat, în premieră pentru România, un semi-tur de țară cu o bicicletă tandem pe distanța București-Sighetul Marmației. A dorit prin gestul său să tragă un semnal de alarmă asupra discriminării la care sunt supuse adeseori persoanele cu handicap senzorial. Și de această dată, alături de Florin, se va afla pe Plaja Modern din Constanța, co-echipierul său, Alexandru Răcănel, în vârstă de 37 de ani. Este singurul nevăzător care participă vreodată la o cursă de ciclism.

Organizatorii au pus în joc premii consistente în bani, echipamente profesioniste de ciclism, ochelari de ciclism, pachete speciale acordate de sponsori, dar și alte surprize. Totodată, va fi organizată și o tombolă pentru toți cei înscriși. 

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design