38.2 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăInternaționalMinistrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe...

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova.

Înainte să fie numit ministru, Andrei Spînu a fost vicepremier, apoi secretar general al Președinției Republicii Moldova, deci este un colaborator apropiat al șefei statului, Maia Sandu.

Președinta Republicii Moldova nu a avut încă o luare de poziție cu privire la congresul de la Moscova, la care au participat politicieni din Republica Moldova. În schimb, ministrul Andrei Spînu a postat pe facebook, în seara de 21 aprilie 2024, un mesaj dur:

O țară întreagă i-a văzut pe trădătorii de țară la Moscova. Cred că putem spune clar, la Moscova s-a creat blocul criminal organizat Victoria/Pobeda. S-au creat la Moscova, lângă Kremlin, ca să fie clar pentru cine lucrează și pe cine servesc. Totuși, nu toți sunt acolo pe scenă. O parte se ascund încă la Chișinău, în spatele la tot felul de partide. În următorii ani trebuie să scăpăm de ei.

O știre transmisă de agenția de presă oficială a Rusiei, TASS, anunța câteva nume de politicieni moldoveni care s-ar fi aflat la Moscova. Au fost nominalizați Ilan Șor – liderul partidului Șor, deputata Marina Tauber, care este vicepreședinta partidului Șor, precum și Evghenia Guțul – bașcana (guvernatoarea) regiunii autonome Găgăuzia. Inclusiv șefa Găgăuziei reprezintă partidul Șor întrucât Evghenia Guțul a câștigat alegerile din Găgăuzia, din 14 mai 2023, având susținerea partidului Șor. După ce Guțul a devenit guvernatoare în Găgăuzia, luările de poziție separatiste în această regiune autonomă a Republicii Moldova s-au accentuat.

Politicienii din Republica Moldova reuniți la Moscova au alcătuit o alianță cu numele „Pobeda” („Victorie”, în limba rusă). Alianța s-a format în perspectiva alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și a referendumului pentru aderarea Republicii Moldova la UE, ambele fiind programate în toamna anului 2024.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Karoline Leavitt(Casa Albă): Încheierea războiului din Gaza este ‘prioritatea absolută’ a lui Donald Trump

Încheierea războiului din Gaza este 'prioritatea absolută' a lui Donald Trump, a afirmat Casa Albă luni, cu câteva ore înaintea unei întâlniri între președintele...

Consiliul Fiscal: România, sub presiunea unui deficit bugetar periculos

Singura opțiune realistă pentru evitarea retrogradării ratingului suveran și a unei posibile crize de finanțare este o corecție bugetară severăRomânia se apropie periculos de...

Ministrul Educației anunță reduceri la plata cu ora și modificări în sistem: „Atât îşi permite în acest moment ţara”

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat marți o serie de măsuri de austeritate ce vizează sistemul de învățământ, printre care reducerea valorii plății cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă