18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCampionatul Mondial de Popice: Un sport cu tradiție, jucat cu pasiune în...

Campionatul Mondial de Popice: Un sport cu tradiție, jucat cu pasiune în deplin anonimat

Luni, 25 septembrie, ora 9.00. Deși este zi lucrătoare, iar ora este mai mult decât matinală, două echipe se pregătesc să înceapă un meci oficial, în cadrul unei competiții naționale. 

Suntem la Arena de popice Conpet din Ploiești, iar combatante sunt echipele feminine de tineret de la Clubul Sportiv Rapid București, respectiv Siderurgica Hunedoara. Tribuna este populată doar cu jucătoarele de rezervă și cu câțiva oficiali. Cine ar putea să vină la meci luni dimineață? Problema este însă că, de multe ori, chiar la ore favorabile, sălile de popice sunt goale, iar România pare a fi uitat cu totul că este o veche vatră a acestui joc vechi, atestat încă de pe vremea romanilor.

Legitima întrebare legată de programarea meciului la o astfel de oră găsește rapid un răspuns logic. Hunedorencele au jucat duminică în campionat cu Conpet Ploiești și le-au solicitat colegelor rapidiste să lege două meciuri în această deplasare. Giuleștencele, care nu au pistă în București și sunt ”acasă” la Ploiești, au acceptat să joace, făcând eforturi considerabile în acest sens. Rapidistele s-au învoit de la școală sau de la facultate, ori cele care lucrează și-au luat o zi de concediu pentru a juca popice.

Peisajul placid se colorează pe măsură ce bilele lansate de fete încep să alunece pe pistă. Instalațiile de marcaj încep să acumuleze puncte în dreptul celor două echipe. Se lansează pe patru piste paralele. Un joc pe echipe presupune 6 popicărițe într-o echipă, împărțite în 3 schimburi. Fiecare lansează câte 120 de bile, 30 pe fiecare dintre cele patru piste disponibile, prin rotație. Popicele doborâte se adună la scorul final. Se calculează medii statistice, iar jocul este departe de a fi simplu, implicând tactici de echipă și tot felul de secrete inaccesibile profanilor.

Rezervele țin loc de galerie

Fetele din tribună fac galerie colegelor aflate în joc. Antrenorii sunt ca niște părinți grijulii. Arbitrii aproape ca niște bunici, majoritatea fiind la vârsta pensionării. În ochii tuturor celor prezenți în sală se citește pasiunea comună pentru un sport uitat, un sport al nimănui.

Siderurgica Hunedoara se impune cu un scor general de 2.851-2.756. Închiderea este una de gală. Ambele sextete se aliniază pe două linii paralele, iar învinsele le felicită pe învingătoare. ”Cea mai bună fată a mea are probleme cu camera de cămin. Este studentă la Brașov și nu și-a rezolvat cazarea. De aceea a avut un randament mai slab azi. Nu este o scuză, ci o realitate. Nu avem pistă la București, așa că suntem nevoite să facem naveta cu trenul la Ploiești. Suntem condiționate de orarul feroviar, așa că de cele mai multe ori nu apucăm să ne antrenăm nici măcar o oră. Nu mai spun când întârzie trenurile sau sunt cine știe ce probleme cu locomotivele, așa cum s-a întâmplat recent. Tot programul ni sedă peste cap”, ne spune Vasilica Pometcu, antrenor la Rapid.

România, palmares impresionant la popice

România este una dintre țările cu mare tradiție în jocul de popice. De-a lungul timpului, țara noastră a cucerit mai multe titluri și medalii la Campionatele Mondiale și Europene. Din nefericire, conul de umbră în care a intrat acest sport eclipsează o perioadă de aur, în care România a fost una dintre cele mai bune națiuni.

În plus, popicele reprezintă varianta europeană în opoziție cu bowlingul american, tot mai popular și la noi. Este un fel de paralelă pe care am mai văzut-o între rugby și fotbal american, ori între baseball și oină. Popicele sunt originare din Europa Centrală, iar România a fost un important pilon de dezvoltare de-a lungul timpului.

Rapidul, în România, este un susținător necondiționat al acestui sport. ”CS Rapid București înțelege importanța practicării popicelor și importanța continuării unei vechi și frumoase tradiții. De aceea, clubul nostru a fost, este și va rămâne un bastion al popicelor. Din păcate, popicăria de la Stadionul Giulești, de sub tribuna a doua, este acum impracticabilă. Așteptăm ca aceasta să intre în planul de reabilitare, odată cu arena. Altfel, eforturile acestor fete de a se deplasa de câteva ori pe săptămână la Ploiești, pentru antrenamente, înseamnă timp pierdut pentru ele și bani cheltuiți de club. O pistă de popice la București ar resuscita acest sport”, declară directorul CS Rapid București, Valy Ionescu-Caciuriac, vicecampioană olimpică la săritura în lungime, la Los Angeles, în 1984.  

Trei campionate într-unul singur

În 2018, la Cluj-Napoca, pe una dintre cele mai moderne arene de lansare din Europa, România va organiza Campionatele Mondiale de popice. Aproape o lună de zile, în mai, centrul mondial de interes pentru popice va fi Clujul. Se va începe cu o Cupă Mondială U18, între 9 și 13 mai, după care, în intervalul 14-19 mai, sunt programate Mondialele de tineret U23, la masculin și feminin. La Campionatul Mondial pentru seniori vor avea loc între 20 și 26 mai. De curând, popicele s-au separat și pe plan federal de bowling, astfel că varianta tradițională speră să aibă un alt traiect.

 

Cele mai citite

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...

Claudia Pavel, fericită în Miami: “Intervievez cei mai mari artiști ai lumii”

Decizia Claudiei Pavel de a se muta din România în Statele Unite ale Americii acum aproape doi ani a fost una semnificativă și, se...

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă