19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportSimona Halep, înaintea turneului de la Indian Wells: Nu am avut dureri...

Simona Halep, înaintea turneului de la Indian Wells: Nu am avut dureri la talpă

Halep, proaspăt revenită în fotoliul de lider mondial, a vorbit pe Aeroportul Henri Coandă despre situaţia ei înainte de Indian Wells. Simona se simte tot mai bine după ce a suferit o accidentare la Doha, având la dispoziţie încă 10 zile pentru a se reface complet (ea va juca direct în turul doi): “Mă simt ok. M-am antrenat puţin în sala de forţă. Nu am avut dureri la talpă şi sper să fie bine şi la meciuri. Cu siguranţă voi face şi tratament acolo şi sper să fiu gata când începe turneul. Mai am cam 10 zile. Am avut probleme cu genunchiul anul trecut, iar acum sunt din nou cu mici probleme la talpă, dar eu sper să fiu gata, să intru pe teren şi să mă simt bine, ca şi la Doha.”, a spus Halep.

Turneul de la Indian Wells are o miză uriaşă pentru Simona, care va lupta pentru a-şi apăra poziţia de lider mondial! În principiu, Halep trebuie să o împiedice pe Wozniacki (2 WTA) să câştige titlul, dar cu toate astea nu şi-a stabilit nicio strategie: “Nu am niciun obiectiv clar la Indian Wells! Nu ştiu ce a făcut Wozniacki anul trecut, eu nu am foarte multe puncte de apărat, dar nu este vorba numai de puncte. E vorba că trebuie să joc bine, la fel cum am început anul. Obiectivul meu e să fiu numărul unu la sfârşit de an, nu acum! Acum nu are prea multă importanţă. E un turneu foarte mare şi foarte important, dar nu vreau să mă gândesc la titlu. Mă gândesc doar să fiu sănătoasă”, a declarat Simona.

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă