19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportMinistrul Tudorel Toader vrea să facă publice înregistrările cu procurori dacă se...

Ministrul Tudorel Toader vrea să facă publice înregistrările cu procurori dacă se dovedesc a fi adevărate

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat despre înregistrările care au apărut în spaţiul public şi în care apar procurori că, „dacă sunt adevărate”, ele trebuie cunoscute.

„Toate lucrurile, dacă sunt adevărate, trebuiesc cunoscute nu numai de mine ca ministru al Justiţiei sau de cei din sfera Justiţiei, ci de societate în general. Dacă aici vorbim despre medici, despre eventualele acte de malpraxis, care trebuiesc cunoscute şi, eventul sancţionate, şi în lumea juridică trebuie să cunoaştem eventualele derapaje, manifestări, care contravin legii, intereselor beneficiarului actului de justiţie şi, bineînţeles, că trebuiesc şi vor fi luate măsurile proporţionale, măsurile legale faptelor care sunt relatate în spaţiul public, evident, după o verificare atentă în măsura în care se vor dovedi că sunt adevărate”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul a mai spus că „dacă este adevărat (ceea ce a apărut în spaţiul public – n.r.), cred că este firesc ca adevărul să fie scos la suprafaţă, să-l cunoaştem, să luăm măsuri, să prevenim astfel de acte, astfel de fapte”.





Totodată, Tudorel Toader a continuat paralela dintre actul medical şi actul de justiţie, spunând că judecătorul „ajută partea ajutată la rândul ei de avocat să îşi restabilească dreptul pretins încălcat”, la fel cum medicul „ajută pacientul să îşi recupereze sănătatea”.

„Dacă aici vorbim de pacientul care e vulnerabil în faţa actului medicului, la fel şi în Justiţie, vorbim de părţile care sunt vulnerabile în faţa actului de justiţie. La medicină, medicul ajută pacientul să-şi recupereze sănătatea, în domeniul Justiţiei, judecătorul ajută partea ajutată la rândul ei de avocat să îşi restabilească dreptul pretins încălcat”, a mai spus Tudorel Toader.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă