UPDATE 13.00: Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, joi, pentru data de 27 iunie, discutarea sesizării referitoare la nerecunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex.
Surse din CCR au declarat, joi pentru News.ro, că a fost stabilit un nou termen pentru 27 iunie, fiind aşteptate în continuare răspunsuri şi puncte de vedere de la Curtea Europeană de Justiţie. Aceste puncte de vedere au fost solicitate la finalul anului 2016. La şedinţa de joi dosarul a avut doar termen de control, pentru verificarea primirii răspunsurilor.
Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate, joi, sesizarea referitoare la nerecunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex, potrivit Agerpres.
În noiembrie 2016, președintele CCR, Valer Dorneanu, anunța că va adresa întrebări preliminare pe această temă Curții de Justiție Europene, iar pentru joi a fost stabilit un termen de control. În iulie, Asociația ACCEPT și Coaliția antidiscriminare au prezentat cazul soților Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton, cetățean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaștere a căsătoriei lor, oficiată în 2010 la Bruxelles.
Iustina Ionescu, avocatul cuplului care dorește recunoașterea în România a căsătoriei între persoanele de același sex, a anunțat în octombrie 2016 că a solicitat CCR să adreseze două întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg pentru clarificarea termenului de "soți".
Pe de altă parte, Coaliția pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, inițiativa fiind semnată de 3 milioane de cetățeni.