14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportCât ne va arde la buzunar eşecul ANI

Cât ne va arde la buzunar eşecul ANI

Comisia Europeană avertizează că noua Lege ANI nu îndeplineşte cerinţele Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Experţii anticorupţie atenţionează că acest lucru poate afecta şi financiar România, nu doar în planul imaginii.

Raportul Comisiei Europene pe justiţie, de la sfârşitul acestei luni, va sancţiona dur forma în care Parlamentul a adoptat noua Lege a Agenţiei Naţionale de Integritate. Iar efectele nu vor întârzia să se vadă. „Stăm cu mâna întinsă la CE şi FMI, dar atunci când trebuie să ne îndeplinim obligaţiile nu suntem în stare. Putem să ne aşteptăm la un tratament «rece» din partea partenerilor europeni când România va mai avea nevoie de bani”, consideră Laura Ştefan, expert pe justiţie şi anticorupţie la Societatea Academică Română. Legarea eşecului ANI de banii pe care ţara noastră îi poate lua de la Uniunea Europeană (fonduri structurale sau împrumuturi, de genul celui de 5 miliarde de euro, convenit în mai anul trecut) se explică prin faptul că Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu prevede sancţiuni directe în cazul în care România nu-şi îndeplineşte obiectivele asumate. Concret, doar până la sfârşitul lui 2009 putea fi activată clauza de salvgardare, ceea ce s-ar fi tradus prin nerecunoaşterea pe plan european a sentinţelor date de instanţele româneşti. În 2010, nu mai există astfel de sancţiuni, dar România este monitorizată pe termen nelimitat pe domeniul justiţiei, iar monitorizarea poate fi suspendată doar dacă statele membre ale UE se pronunţă unanim în acest sens. Ceea ce pare improbabil dacă luăm în considerare că mai multe ţări europene au criticat comportamentul României ori s-au declarat îngrijorate de cum au început să decurgă lucrurile după momentul aderării, 1 ianuarie 2007.

Eşecul ANI, adică în alte cuvinte neîndeplinirea unuia dintre principalele obiective asumate, poate afecta România şi în ceea ce priveşte capacitatea de negociere în cadrul Uniunii. „Puterea de negociere a României este mult mai scăzută din cauza problemelor pe care le are în zona justiţiei şi pe care nu le poate rezolva”, consideră expertul SAR Laura Ştefan. Că partenerii europeni ai României nu agreează noua formă a Legii ANI a răzbătut foarte clar din declaraţia recentă a purtătorului de cuvânt al CE, Mark Gray: „Amendamentele pe care Parlamentul le-a adoptat dau naştere unor serioase îngrijorări şi o analiză preliminară indică faptul că noua lege nu îndeplineşte cerinţele-cheie ale celui de-al doilea obiectiv din Mecanismul de Cooperare şi Verificare”. „ANI este, în viziunea Comisiei, un pilon-cheie în lupta împotriva corupţiei în România”, a subliniat Gray.

Cele mai citite

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă