17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportCălin Popescu Tăriceanu, despre Pilonul II de pensii: Trebuie menținut, dar există...

Călin Popescu Tăriceanu, despre Pilonul II de pensii: Trebuie menținut, dar există un comision care nu se justifică

Șeful Senatului și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că Pilonul II de pensii nu trebuie desființat. Cu toate acestea, el consideră că acel comision de 2,5% perceput de fondurile de administrare nu se justifică, informează Mediafax.

„În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, apreciem că este un instrumet util pentru creşterea veniturilor, după pensionare, şi apreciem că trebuie menţinut. Dar nu s-a pus problema existenţei sau a inexistenţei, ci numai a nivelului de finanţare”, a spus șeful ALDE, la Mamaia, unde a avut loc ședința coaliției de guvernare.

Totodată, Tăriceanu a declarat că a văzut diverse analize legate de finanţarea Pilonului II: „Una din analize indică următorul lucru: că este un comision de 2,5% pe care l-au luat fondurile de administrare a pensiilor private. Acest comision mare a fost dat la început pentru a ajuta fondurile de administrare a pensiilor private şi există părerea exprimată deja că acest comision atât de mare nu se justifică. Aceste fonduri se trezesc cu nişte bani, pentru care nu au făcut niciun efort. Îşi iau un comision, mai primesc şi un comision de la noi…mai uşor…mai uşor”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.


Totodată, șeful Senatului a afirmat că la nivelul coaliţiei de guvernare se doreşte majorarea pensiilor şi pentru cei care nu contribuie la Pilonul II.

„Avem o promisiune, ne-am asumat-o, e şi o responsabilitate socială, sunt peste 5 milioane de pensionari care trăiesc în condiţii precare. Avem obligaţia de a vedea ce facem cu pensiile de azi. Cu cele din viitor – menţinem Pilonul II. Eu am recurs la pilonul III”, a mai spus el.



 

Cele mai citite

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...

Cod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă