10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportCălin Popescu Tăriceanu, despre activitatea Guvernului Tudose: La guvernare nu ai timp...

Călin Popescu Tăriceanu, despre activitatea Guvernului Tudose: La guvernare nu ai timp foarte mult de filozofie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la postul de televiziune Antena 3, că premierul Mihai Tudose „înţelege responsabilitatea funcţiei” în care se află şi „are curaj în luarea deciziilor”, având în vedere că „la guvernare nu ai timp foarte mult de filosofie”.

„Nu l-am cunoscut decât puţin până acum, de când era ministru în Guvernul Ponta şi nu am putut să fac o apreciere suficient de obiectivă, dar îmi face o impresie bună, pentru că îl văd că este un om care înţelege responsabilitatea funcţiei”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.

Şeful Senatului a mai afirmat că premierul Mihai Tudose reuşeşte să „cuprindă problemele de guvernare” şi are curaj să ia decizii, la guvernare neexistând „timp de filosofie”.

„Încearcă şi reuşeşte într-o măsură substanţială să cuprindă problemele de guvernare şi are curajul luării deciziilor. La guvernare nu ai timp foarte mult de filozofie. Trebuie să acţionezi, trebuie să decizi, trebuie să ai curajul să iei hotărâri”, a mai spus Tăriceanu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă