13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportBurleanu i-a cerut scuze lui Hagi după ce nu l-a invitat la...

Burleanu i-a cerut scuze lui Hagi după ce nu l-a invitat la tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020

Potrivit lui Răzvan Burleanu, FRF “nu a avut inspiraţia să treacă dincolo” de criteriile stabilite de UEFA, organizatoarea evenimentului. Burleanu a amintit că Gheorghe Hagi a spus în vara anului trecut că nu are “timp de festivităţi”.

“Încep această scrisoare prin a vă adresa scuzele mele personale şi ale Federaţiei Române de Fotbal pentru supărarea pe care aţi trăit-o din cauza neinvitării dumneavoastră la tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020 din 30 noiembrie, de la Bucureşti, eveniment organizat de UEFA. Vă asigur că nu am avut niciun moment intenţia de a vă exclude din rândul invitaţilor la evenimentul UEFA. Procesul de invitare a fost unul care trebuia să răspundă unor criterii pentru un eveniment non-sportiv şi, pur şi simplu, nu am avut inspiraţia să trecem dincolo de acestea şi să vă invităm ca personalitate aparte. Regretăm acest fapt”, a afirmat Răzvan Burleanu.

“Delegaţiile ţărilor participante la EURO 2020 au fost formate din preşedinte, secretar general, selecţioner, team manager şi ofiţer de presă. Nicio ţară participantă nu a avut în delegaţie legende ale fotbalului lor”, a adăugat preşedintele FRF.

Burleanu a amintit că în vara anului 2018, FRF i-a propus lui Hagi să devină ambasador al EURO 2020 la Bucureşti. “Sper că sunteţi convins de preţuirea pe care FRF v-o poartă şi pe care a demonstrat-o de multe ori prin recunoaşterea meritelor dumneavoastră şi a contribuţiei pe care o aveţi la dezvoltarea fotbalului românesc. O dovadă în plus a acestei aprecieri este faptul că, în vara anului 2018, FRF v-a propus să deveniţi Ambasador al EURO 2020 la Bucureşti. Am înţeles explicaţia dumneavoastră că vă dedicaţi cel mai mult timp activităţii la ‘Viitorul’ şi nu aveţi timp de festivităţi”, a menţionat el.

“Aş vrea să vă risipesc şi eventualele supărări că UEFA nu v-a invitat la acest eveniment. După cum a precizat secretarul general adjunct Giorgio Marchetti, UEFA a decis un format special pentru aceasta ediţie aniversară, invitând la Tragerea la sorţi reprezentanţi ai naţiunilor câştigătoare ale Campionatului European de-a lungul ultimilor 60 de ani. Iar Trofeul Delaunay a fost prezentat de doi fotbalişti care l-au ridicat deasupra capului la ultima ediţie, aşa cum este uzanţa la tragerile la sorţi ale EURO”, a mai scris preşedintele FRF.

Burleanu a precizat că FRF “are deja în plan să onoreze figurile emblematice ale fotbalului românesc, prin invitarea specială la momentele cele mai importante ale EURO 2020, şi anume meciurile găzduite de Arena Naţională”.

Hagi a acuzat faptul că nu a fost invitat de FRF la ceremonia tragerii la sorţi a grupelor EURO 2020, care a avut loc sâmbătă, la Complexul Expoziţional Romexpo, luni seara, la Botoşani, unde FC Viitorul a fost învinsă de echipa locală FC Botoşani cu scorul de 1-0, în etapa a 18-a a Ligii I.

Cele mai citite

MAE transmite că mai mulți cetățeni români au fost evacuați din Fâșia Gaza

Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a raportat că nouă cetățeni români și membrii familiilor acestora au fost evacuați cu succes din Fâșia Gaza și au...

Noua centrală de la Mintia, un proiect de 1,4 miliarde de euro, a primit acordul de mediu

Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia...

Rusia – Ucraina, ziua 777: Șoigu cere suplimentarea livrărilor de arme

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării.Într-o întrunire...
Ultima oră
Pe aceeași temă