Byron, poet romantic englez (1788-1824), avea o fire solitara, un temperament liric, adesea excentric. Reverendul J.T.Beeher l-a sfatuit sa fie mai sociabil; poetul i-a raspuns acestuia intr-o poezie, ale carei versuri poate ca, in acea vreme, pareau severe, chiar dispretuitoare: De ce-as urma gloata Modei, credula,/De ce m-as supune stapanilor ei?/De ce sa aplaud prostia fudula/De ce sa-mi leg viata de prosti si de misei? Nici iubirea, nici prietenia nu-l apropie prea mult de oameni, dar nu numai din vina sa: Cunosc gustul duce, dar si-amaraciunea/Iubirii; in prietenie – am crezut./Prudenta o resping, preferand pasiunea/Dar stiu: si-un prieten poate fi prefacut. Desi lord, nu punea pret pe ceea ce constituie “scopuri inalte” pentru oamenii lipsiti de har, de vocatie: Ce-nseamna Averea? Se spulbera iute/Cand soarta se-ncrunta si despotii vin./Ce-i Rangul? – strigoi al puterii pierdute./Ce-i Moda? Eu numai la glorie tin. A dobandit glorie, si-a facut un nume cu stralucire si, parca, a avut o presimtire de a-si folosi din plin tineretea, caci a murit prea devreme. Minciuna e inca straina de mine:/Nu stiu adevarul sa-l sulemenesc./De ce sa traiesc ca un rob in rusine/Si prosteste anii tineri sa-i irosesc?
Acesta a fost raspunsul pe care tanarul lord George Gordon Byron i l-a dat reverendului anglican, cu adevaruri simple – simple si atat de vii, care sunt valabile in toate epocile: sa nu urmezi gloata modei, credula, sa nu aplauzi prostia fudula s.c.
