11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVladimir Putin l-a felicitat pe Frank-Walter Steinmeier, după ce a fost desemnat...

Vladimir Putin l-a felicitat pe Frank-Walter Steinmeier, după ce a fost desemnat președinte al Germaniei, și l-a invitat în Rusia

Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis președintelui ales al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, un mesaj de felicitare pentru desemnarea sa ca șef al statului, și i-a transmis că îl invită în Rusia, potrivit agenției Xinhua, citată de Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului, Vladimir Putin și-a reafirmat deschiderea pentru un„dialog constructiv” cu Germania asupra chestiunilor bilaterale și internaționale. Președintele rus și-a exprimat în mesajul către Steinmeier încrederea că acesta va contribui la dezvoltarea relațiilor ruso-germane și a cooperării reciproc avantajoase în diferite domenii.

Fostul ministru de externe german Frank-Walter Steinmeier a fost unul din mediatorii implicați în eforturile de rezolvare a crizei din Ucraina. El își va prelua mandatul de președinte luna viitoare și va avea, ca șef al statului, atribuții în bună măsură formale.


Pe aceeași temă:

Președintele Iohannis l-a felicitat pe Frank-Walter Steinmeier, în contextul desemnării sale ca președinte al Germaniei


Fostul șef al diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, ales președinte al Germaniei

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă