18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialVictor Ciorbea trebuie să judece ce a făcut chiar el când era...

Victor Ciorbea trebuie să judece ce a făcut chiar el când era lider sindical. UGSR va sesiza Avocatul Poporului în legătură cu gestionarea frauduloasă a patrimoniului sindicatelor

Pe Victor Ciorbea, îl bântuiesc fantomele trecutului. Acum Avocat al Poporului, Ciorbea trebuie să judece ceea ce a făcut chiar el când era lider sindical, ca preşedinte al CNSLR, apoi CNSLR-Frăţia şi apoi CSDR.

Confederația Generală a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR) a hotărât să transmită o sesizare Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, prin care să-i ceară acestuia punctul de vedere legal privind preluarea și gestionarea frauduloasă a patromoniului UGSR după 1989, de către CNSLR-Frăția, BNS, Cartel ALFA și CSDR.

  „Prin acest demers îi vom mai solicita Avocatului Poporului și un punct de vedere în legătură cu art. 26 din Statutul CNSLR, prin care această confederație sindicală, înființată după 1989, <preia prin absorbție și sunt succesori universali ai UGSR>, declarându-se, în mod abuziv, continuatorul UGSR. Pe lângă un patrimoniu imobiliar imens, mai vorbim și despre 2,8 milioane de dolari și 4,7 miliarde de lei care au dispărut din conturile UGSR, lucru confirmat de către instituția bancară la care erau depuși banii, care mai arată că sumele de menționate au fost transferate în contul CNSLR-FRĂȚIA, în bază prevederilor art. 26 din Stătut. Noi credem că mișcarea sindicală din România trebuie reformata iar jaful adus patrimoniului membrilor de sindicat trebuie oprit. El are locul lui în această reorganizare”, a declaratDragoș Frumosu, președintele CGM-UGSR.

Victor Ciorbea a condus, pe rând, CNSLR, CNSLR-Frăţia, alături de Miron Mitrea, şi CSDR, înainte de a intra oficial în politică, prin asumarea postului de primar general al Capitalei şi apoi pe cel de prim ministru.

Confederaţia îi va mai solicita Avocatului Poporului să se pronunțe și în legătură cu Decizia Civilă nr. 166A/22.02.2017, data de Curtea de Apel București, Secția a-III-a Civilă în Dosarul nr. 861/93/2016, împotriva Sentinței definitive nr.1450/2016, care s-a pronunțat pe ceva ce nu a fost solicitat în cererile de apel formulate de apelanți (CNSLR-Frăția, Cartel ALFA, BNS, CSDR, UGSR 2010, SC SINDROMANIA și ANCCSR), drept pentru care trebuia aplicată sancțiunea decăderii, deci respingerea apelurilor. De fapt, instanța a dat astfel câștig de cauza celor care au fraudat patrimoniul și care au declarat în ședința instanței că CGM-UGSR deranjează din punct de vedere economic și al imaginii, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni.

Prin sentința civilă nr. 1450/2016 erau recunoscute CGM-UGSR toate shimbarile statutelor, modificările de denumire, înregistrarea organelor de conducere din 1945 până în 2016 și schimbarea domiciliului din judeţul Ilfov în București, nefiind atinsă chestiunea patrimoniului.  

Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă