16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialUNICEF: România este pe ULTIMUL loc în UE la investiţiile în domeniul...

UNICEF: România este pe ULTIMUL loc în UE la investiţiile în domeniul EDUCAŢIEI

Bugetul total repartizat de România pentru educaţie a scăzut considerabil în perioada crizei economice, poziţionând  România pe ultimul loc din UE în ce priveşte investiţia în educaţie, relevă un studiu al UNICEF prezentat vineri la Bucureşti.

Reprezentanta UNICEF la Bucureşti, Sandie Blanchet, a mai subliniat că alocarea bugetară pentru învăţământul preşcolar nu este una adecvată şi că fondurile alocate învăţământului preşcolar au fost reduse, informează Mediafax.

UNICEF recomandă ca ultimul an de grădiniţă să devină obligatoriu pentru toţi copiii, iar în cazul celor defavorizaţi, să se asigure minim doi ani de educaţie timpurie.

De asemenea, UNICEF mai recomandă extinderea învăţământului obligatoriu de la 11 la 12 ani.

Reprezentanta UNICEF, Sandie Blanchet, a recunoscut totuşi că România are progrese semnificative în ce priveşte şcolarizarea copiilor, precizând că rata cuprinderii şcolare a crescut de la 65 la sută la 78 la sută în decurs de 12 ani, iar programa şcolară corespunzătoare învăţământului preşcolar a fost revizuită astfel încât să urmeze mai îndeaproape bunele practici aplicate la nivel internaţional.

"Cu toate acestea, provocările nu s-au terminat. Există inechităţi semnificative: potrivit unui studiu ONU, copiii de etnie romă au de două ori mai puţine şanse de a se înscrie la grădiniţă decât copiii non-romi. De asemenea, lipsa unei pregătiri adecvate limitează capacitatea profesorilor de a pune în practică noua curriculă şi de a folosi cele mai recente metode didactice atunci când le predau copiilor mici", a spus Blanchet.

UNICEF recomandă creşterea investiţiei în învăţământul preşcolar, atât din punct de vedere financiar, cât şi al resurselor umane, formarea educatorilor după modelul bunelor practici internaţionale, asigurând astfel creşterea calităţii învăţământului prin care se pune accent şi pe abilităţile noncognitive, sociale şi emoţionale – nu numai pe cele care ţin de studiul în sine şi focalizarea eforturilor educaţionale asupra categoriei copiilor celor mai vulnerabili.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Dennis Man şi Valentin Mihăilă vor juca în Serie A! Parma a promovat matematic

Parma, echipa românilor Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a promovat matematic în Serie A, după ce a remizat miercuri în deplasare cu Bari, 1-1,...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă