18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUcraina, Rusia, Germania şi Franţa vor o reuniune până pe 5 iulie

Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa vor o reuniune până pe 5 iulie

Miniştrii de Externe din Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa au îndemnat miercuri, la sfârşitul unei întâlniri la Berlin, la organizarea unei reuniuni a grupului de contact până sâmbătă, 5 iulie, pentru a încerca să calmeze situaţia din Ucraina, transmite Mediafax.

Pavlo Klimkin, Serghei Lavrov, Frank-Walter Steinmeier şi Laurent Fabius au declarat într-un comunicat "că cer organizarea unei reuniuni a grupului de contact până la 5 iulie, cu scopul de a ajunge la un acord reciproc şi necondiţionat privind o încetare a focului durabilă" în estul Ucrainei.

Acest grup de contact este format din Rusia, Ucraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

"Armistiţiul privind încetarea focului trebuie să fie supervizat de misiunea specială a OSCE în Ucraina, în conformitate cu mandatul său", au afirmat cei patru miniştri. "Miniştrii sunt de acord să ia toate măsurile necesare şi să folosească influenţa lor asupra părţilor implicate, pentru a îndeplini acest obiectiv", au adăugat ei, subliniind "importanţa eliberării rapide a tuturor ostaticilor".

Cei patru oficiali au convenit, de asemenea, că posturile vamale de la frontiera cu Rusia trebuie să revină sub controlul Kievului, mai arată sursa citată.

Ei au salutat faptul că Rusia s-a declarat dispusă să permită serviciilor de frontieră ucrainene să intre pe teritoriul rus pentru a ajunge la posturile Gukovo şi Doneţk, în cazul unui armistiţiu de încetare a focului.

"Cred că este un prim pas şi un pas important în direcţia unei încetări a focului bilaterale", a comentat Steinmeier într-o conferinţă de presă, după reuniune.

Operaţiunea "antiteroristă" contra rebelilor proruşi din estul Ucrainei a fost reluată marţi dimineaţa, după ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a refuzat să prelungească armistiţiul de încetare a focului.

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă