14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialȘase persoane au ajuns la spital, în urma unui accident în care...

Șase persoane au ajuns la spital, în urma unui accident în care au fost implicate o căruță și o autoutilitară

 

Șase persoane au ajuns, duminică seara, la Spitalul Județean din Miercurea Ciuc, ca urmare a unui accident în care au fost implicate o autoutilitară și o căruță, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 38 ani, din Miercurea Ciuc, care conducea o autoutilitară pe DE 578 pe direcția Gheorgheni-Miercurea Ciuc, pe raza comunei Sândominic a acroșat o căruță cu un cal, care transporta crengi de brad. Șoferul a pierdut controlul volanului, a încercat să redreseze autovehiculul, dar nu a reușit și, după aproximativ 60 metri, a ieșit în afara carosabilului, unde a lovit un utilaj agricol, staționat și a fost aruncat înapoi pe șosea, unde s-a răsturnat.

Astfel, șase persoane, care se aflau în autovehicul, au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.

La fața locului s-a intervenit cu patru ambulanțe, un echipaj SMURD, o mașină de descarcerare, dar și echipaje de poliție și voluntari de la Serviciul pentru Situații de Urgență din Sândominic. Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Harghita au declarat că cel mai grav rănit este un bărbat de 34 de ani, care are un traumatism cranio-cerebral acut închis. Ceilalți adulți au diverse traumatisme și leziuni, iar copilul de 7 ani a suferit mai multe escoriații, toți urmând să fie supuși unor investigații amănunțite.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita a precizat că se desfășoară activități specifice în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Cele mai citite

Când ar putea veni ordonanța pentru Start-up Nation 2024

Ordonanța privind programul Start-up Nation 2024 este așteptată să fie aprobată de către Guvern după Sărbătorile de Paște. Se preconizează că din trimestrul trei...

Boloş: Guvernul a adoptat o OUG cu măsuri de digitalizare. Una se referă la e-Case de marcat

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă cu măsuri de digitalizare, iar prima se referă la e-Case...
Ultima oră
Pe aceeași temă