12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialRomânia sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei

România sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei

România își reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei și respinge cu fermitate și irevocabil "declarația unilaterală de independență" a Cataloniei, conform unui comunicat remis sâmbătă AGERPRES de Ministerul Afacerilor Externe.

"Spania este un aliat important și partener strategic al țării noastre, relație reflectată atât la nivel bilateral, cât și în cadrul UE și la nivel internațional. Subliniem că legitimitatea oricărui proces sau a oricărei acțiuni care ține de ordinea internă a unui stat rezidă în deplina sa conformitate cu legea fundamentală, cu ordinea de drept din statul respectiv. Reiterăm poziția consecventă a României în favoarea respectării dreptului internațional, care nu permite modificări teritoriale survenite fără acordul statului implicat", precizează comunicatul citat.

Senatul spaniol l-a autorizat, vineri, pe premierul Mariano Rajoy să conducă direct Catalonia, decizie luată la câteva minute după ce parlamentul de la Barcelona a declarat unilateral independența regiunii de Spania.

Potrivit acestuia, "situația generată în Catalonia ține de ordinea internă din Spania". "Situația generată în Catalonia ține de ordinea internă din Spania și ne exprimăm speranța că va reveni în cel mai scurt timp în parametrii ordinii constituționale din acest stat", menționează sursa citată.

Cele mai citite

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă