15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialRomânia depășește Turcia în topul destinațiilor de vacanță

România depășește Turcia în topul destinațiilor de vacanță

România devine a doua alegere de vacanţă a românilor, în 2017, după Grecia, arată un sondaj realizat de site-ul de impresii şi recomandări de călătorii şi cazări AmFostAcolo.ro. Turcia, care a fost pentru mulți ani la rând a doua destinație în ordinea preferințelor, trece astfel pe locul trei, urmată de Bulgaria.

Sunt două motive principale pentru care România a urcat în top, în dauna Turciei: atentatele teroriste de pe plan extern, care i-au convins pe români să-și facă vacanțele de vară în țară, destinație considerată sigură, și introducerea, din acest an, a voucherelor pentru sistemul bugetar.

Potrivit sondajului, cei mai mulți respondenţi au ales Grecia ca destinație pentru concediul de vară, apoi România, care urcă pe locul doi, în faţa Turciei, și, pe locul patru, Bulgaria.

Spania și Italia, în creștere

„O creştere semnificativă am observat şi în acest an pentru destinaţii din Spania şi Italia. Cele două ţări au adunat împreună 12% din alegerile românilor, atrăgând multe «reorientari» ale turiştilor din destinaţiile percepute cu semn de întrebare – Turcia, Egipt“, spun autorii sondajului, citați de News.ro.

De asemenea, 8% dintre respondenţi au indicat „altă destinaţie“, în principal ţări din Europa de Vest, prefe­rinţă de asemenea în creştere semnificativă în acest an.

Aproximativ 4% din români nu erau încă hotărâţi la finele lunii martie unde-şi vor petrece vacanţa, iar alţi 2% au declarat că nu vor merge în vacanţă anul acesta.

Sondajul AmFostAcolo.ro a fost realizat în perioada 3-31 martie, pe un eşantion de 2.005 respondenţi.  

 

 

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă