16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Inspecția Muncii și ANAF încep controale pentru munca la negru

REVISTA PRESEI. Inspecția Muncii și ANAF încep controale pentru munca la negru

Patronii români au intrat atât în vizorul organelor de control ale statului, cât și în atenția jurnaliștilor de investigație.

Ziariștii de la Adevărul ne informează despre “Operaţiunea Cronos: ANAF şi Inspecţia Muncii încep controalele pentru munca la negru”.

“În primul rând, vor fi controlate firmele din sectoarele de confecţii, construcţii, pază şi protecţie, curăţenie, alimentaţie publică, silvicultură, transport, comerţ, arhivare şi depozitări, domenii în care au fost identificate cele mai mari riscuri legate de utilizarea forţei de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare”.

Dar munca la negru nu este singura faptă penală de care sunt acuzați anumiți patroni români. Evenimentul Zilei prezintă date dintr-o investigație Rise Project. Potrivit acesteia, “patronii Sensiblu au ascuns sute de milioane de euro în paradisurile fiscale. Temelia afacerii a fost pusă în anii 1990 de patru cetățeni străini”.

Ziarul Cotidianul publică un interviu cu deputatul Nini Săpunaru, președintele Comisiei de Agricultură din Cameră. Potrivit acestuia, “supermarketurile fac profituri uriașe pe spinarea românilor”. De aceea, parlamentarii au aprobat un proiect de lege care urmează să fie promulgat de șeful statului.

“După ani de zile în care super şi hipermarketurile au ignorat aproape cu desăvârşire produsele româneşti, printr-un proiect de lege adoptat foarte recent de Parlament, acum aflat pe masa preşedintelui la promulgare, acestea vor fi obligate ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să le achiziţioneze în proporţie de cel puţin 51% din volum de marfă pe raft”.

Nu doar banii pleacă din România, ci și oamenii. “Asaltul frontierelor! Sezonul cald împinge către granița cu Bulgaria aproape 100.000 de persoane săptămânal”, titrează Libertatea.

În acest articol este vorba de turiști. “Dorința românului de a se distra și de a face plajă peste graniță, la doi pași de casă – fie în stațiunile din Bulgaria, fie în cele din Grecia -, transformă frontierele într-un du-te vino fără de sfârșit. Weekend-urile sunt examene grele pentru polițiștii de frontieră care, numai la granița cu Bulgaria, se așteaptă la un trafic de vreo 100.000 de persoane”.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...
Ultima oră
Pe aceeași temă