Regizorul Alexandru Solomon a anunțat că a trimis o scrisoare deschisă către Colegiul Medicilor, după ce, acum două săptămâni, fusese ridicat de jandarmi şi dus la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia.
Incidentul s-a produs după ce Alexandru Solomon realizase un protest, prezentat ulterior drept un moment artistic, pe care l-a filmat în faţa Patriarhiei Române, exact în timp ce patriarhul Chiril al Rusiei era în vizită la București.
Alexandru Solomon a relatat pe Facebook despre scrisoarea deschisă trimisă Colegiului Medicilor.
În acest mesj, regizorul susține că medicii care l-au examinat s-au purtat mai degrabă ca nişte anchetatori și că unul dintre medici s-a sfătuit prin telefon cu comandantul unei secţii de poliţie.
„Mă numesc Alexandru Solomon, sunt cetăţean român şi regizor de film. Mă adresez dumneavoastră pentru a vă solicita o întâlnire şi, apoi, o poziţie publică într-o situaţie în care am fost implicat şi în care au intervenit medici care lucrează la un spital bucureştean. Reiau aici pe scurt firul evenimentelor, care – de altfel – a fost făcut public prin reţelele sociale şi printr-un articol publicat pe site-ul contributors.ro sub titlul „[poliţie + psihiatrie] x politică = ?”.
Este vorba de actul meu artistic din data de 26 octombrie, un act legat de vizita Patriarhului Kirill: am fost atunci în Dealul Patriarhiei, m-am tăiat superficial la mână stângă şi am împărţit bani. După câteva ore de anchetă la faţa locului şi într-o secţie de poliţie, am fost dus sub escortă la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia. Medicii de la camera de gardă au insistat că trebuie să mă reţină peste noapte, întrucât „nu au nicio garanţie că nu mă voi întoarce la Patriarhie”. Unul din medici s-a consultat telefonic cu comandantul secţiei de poliţie. Menţionez că, practic, nu a avut loc o consultaţie medicală şi pe parcursul orelor petrecute la spital nu am fost întrebat de sănătate.
După câteva ore la camera de gardă, medicul a consimţit să îmi dea drumul cu condiţia ca altcineva din familie să mă conducă de la spital direct la domiciliu. Soţia a trebuit să semneze o hârtie prin care se angaja să mă supravegheze în următoarele zile. Medicul i-a recomandat „să stau acasă vreo două zile, măcar până se termină agitaţia de la Patriarhie”.
În scrisoarea medicală pe care Solomon a primit-o la externare se menţionează că „pacientul este liniştit, cooperant, OTS, fără modificări psihice în sfera gândirii şi a afectivităţii” și că „nu reprezintă un pericol pentru sine şi cei din jur la momentul examinării”.
"Nu doresc să fac publice numele medicilor din acest caz, pentru că cred că nu este vorba de anumiţi indivizi, ci de un mod viciat de funcţionare al sistemului medical", subliniază Alexandru Solomon.